Valeriu Gheorghiţă a declarat, vineri, la Antena 3, că autoritățile își mențin obiectivul de 10 milioane de persoane vaccinate până în luna septembrie.
Coordonatorul campaniei de vaccinare a spus că din luna aprilie va fi deschisă etapa a treia de vaccinare, în paralel cu etapa a doua, și va fi crescută capacitatea de vaccinare la 100%.
„Sperăm să ajungem la peste 100.000 de persoane vaccinate zilnic, ceea ce înseamnă că în septembrie ne vom atinge obiectivul”.
Întrebat de când vor putea începe românii să se programeze pe platformă, Valeriu Gheorghiţă a răspuns că din 1 martie se deschid cele 130 de cabinete noi pentru vaccinare cu Pfizer, anunțate anterior, ceea ce înseamnă aproximativ 156.000 de noi locuri de vaccinare: „De mâine platforma va fi disponibilă pentru programarea persoanelor care sunt eligibile și anume persoanele vulnerabile, de peste 65 de ani, cunoscute cu boli cronice și cu dizabilități. Nu vom face programare în această etapă pentru persoanele care deservesc activități esențiale”.
În ce privește vaccinarea persoanelor cu dizabilități cu ajutorul echipelor mobile, medicul a spus că procesul este mai anevoios deoarece este vorba de 25.000 de persoane la nivel național, adică 25.000 de adrese și nu există suficiente echipe mobile disponibile ca să permită vaccinarea în timp scurt.
Referitor la pașaportul de vaccinare, Valeriu Gheorghiţă a spus că discuțiile există la nivelul statelor membre UE și este posibil să se ajungă „la acest tip de adaptare tocmai pentru a înlesni circulația persoanelor fără să mai fie nevoite să facă un test care să dovedească absența virusului și să nu mai intre în carantină”, însă, în opinia sa, o decizie ar fi prematură având în vedere că doar circa 3% din populația Europei este vaccinată complet: „Cred că această decizie nu este oportună la momentul acesta”.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți StiriDiaspora și pe Google News