Conform unui comunicat PLUS, solicitarea vine după ce, pe data de 11 aprilie, "cetăţeanul român Nicolae Bahan, aflat în acel moment la muncă într-o fermă din Germania, a fost găsit decedat în spaţiul în care era cazat, fiind bolnav de COVID-19".
PLUS Diaspora solicită următoarele măsuri:
* demararea de către Inspecţia Muncii a unor controale minuţioase ale tuturor firmelor care intermediază forţă de muncă pentru muncitorii sezonieri în agricultură;
Citește și Germania. Un muncitor român, aflat la cules sparanghel, a murit
* stimularea obligaţiei pentru angajatori de a furniza corect contractele de muncă înainte de plecarea din ţară sau cel târziu la semnarea lor, prin amenzi sau investigaţii;
* oferirea de broşuri dezvoltate de MAE/MM la ieşirea din ţară, în limba română, cu drepturile românilor ca angajaţi şi numerele de telefon la care pot apela în caz de urgenţă;
* verificarea statutului de asigurat al fiecărui muncitor sezonier în fiecare caz sesizat, prin colaborarea cu inspecţiile de muncă din ţările gazdă;
* derularea unei ample campanii de informare cu privire la drepturile oferite de Cardul European de Sănătate printr-un proiect comun al MAE şi ANOFM;
* extragerea din Ghidul pentru muncitorii români din Germania şi Ghidul de muncă în context de COVID-19 a unor mesaje scurte şi simple pentru o mai bună accesibilitate de către Ministerul Muncii şi promovarea lor;
* organizarea unei ample campanii de informare în media cu privire la riscurile unui contract de muncă precară;
Citește și MAE, anunț oficial despre muncitorul român mort la sparanghel în Germania
* susţinerea în negocierile la nivel european a adoptării cât mai rapide a Regulamentului 883 cu privire la Coordonarea sistemelor de securitate socială;
* susţinerea la nivel european a implementării cu celeritate a Agenţiei Europene pentru Muncă (ELA).
„Avem nevoie de acţiune în două direcţii, în primul rând de asistenţă cât mai rapidă pentru oamenii care suferă, inclusiv prin discuţii cu autorităţile germane. Dar pe termen mediu şi lung avem nevoie de o coordonare reală la nivel UE în domeniul securităţii sociale, care să asigure o protecţie atât de necesară pentru muncitorii români, oriunde ar merge”, a declarat Dragoş Pîslaru, membru al Celulei executive de criză PLUS şi coordonator al Comisiei de muncă şi afaceri sociale din Parlamentul European.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți StiriDiaspora și pe Google News