Guvernul german va sprijini finanţarea reducerii taxei cu 3,25 miliarde de euro, venituri provenite din taxele pe emisiile de dioxid de carbon. Taxa, care a fost redusă cu 3,9% anul trecut pentru a ajuta economia să-şi revină în urma pandemiei, este colectată conform Legii energiei regenerabile (EEG) şi plătită producătorilor de turbine eoliene şi instalaţii pentru energia solară. Taxa EEG reprezintă o cincime din factura de energie a unui consumator, transmite Reuters.
sOperatorii de rețea susţin că în 2022 producţia de energie regenerabilă ar urma să crească cu 11 TWh, la 239 TWh, o valoare de 22,8 miliarde de euro la preţurile de piaţă aşteptate. Operatorii sunt Amprion, 50Hertz, TransnetBW şi Tennet, mai scrie sursa citată.
"Din cauza preţurilor ridicate de pe piaţă şi a creşterii tarifelor în reţea, nu va exista o reducere a poverii semnificative pentru gospodării", apreciază Verivox, potrivit Reuters.
Ultimele luni ale acestui an au adus o criză de combustibil și prețuri uriașe la facturile de energie electrică și gaze. Italia, Franța și România au luat măsuri de compensarea facturilor la energie, după ce oamenii s-au trezit cu facturi triplate la energia electrică.
De asemenea, Germania se confruntă cu o creștere amețitoare și la combustibil. Prețul benzinei a atins un nivel record: 2 euro/liru. Astfel, oamenii au ajuns să alimenteze în Austria.
Și în Italia situatia e similară. Benzina are prețul de la 1,516 euro/litru, mai mult cu 6,58 cenți, față de aceeași perioadă a anului trecut. Oamenii se tem că nu-și vor mai permite să se deplaseze cu mașina și, implicit, cu alte mijloace de transport, deoarece prețul majorat al benzinei va genera alte taxe pentru transport.
Ministerul Energiei din Italia susține că aceste prețuri sunt generate de creșterea taxelor anti poluare, însă, se remarcă și o creștere a celor care se deplasează cu autoturismul. Spre exemplu, în luna august 2021 numărul celor care și-au alimentat autoturismele cu benzină a crescut cu 5,3 %. În medie, o familie din Italia cheltuiește lunar între 200-300 de euro pe transport, fie că este vorba despre mașina personală sau mijloacele de transport în comun, relatează sursa citată.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți StiriDiaspora și pe Google News