Poți descărca aplicația:
Get it on App Store Get it on Google Play
Germania: Cea mai puternică economie din Europa se duce la vale
WhatsApp
Lipsa ploilor și temperaturile crescute din ultimele luni aduc probleme economice serioase pentru Germania. Rinul este la cel mai scăzut nivel din istorie. 

Vase oprite, descoperiri de epave şi bombe din al doilea război mondial sunt numai câteva dintre consecinţele lipsei ploilor, care afectează de mai multe luni Germania, şi care a dus Rinul la cel mai scăzut nivel din istorie. 

Cu un debit de 77 de centimetri la Koln, Rinul a depăşit precedentul minim istoric de 81 de centimetri înregistrat în 2003, potrivit StEB, operatorul municipal care se ocupă de tratarea apelor în acest oraş din landul Renania de Nord - Westfalia.

Şi în alte zone în care este măsurat nivelul apelor Rinului s-au constatat valori record sau apropiate de minimele istorice.

Această situaţie are deja repercusiuni economice având în vedere că vasele nu mai pot circula iar Rinul este o importantă arteră de transport fluvial pentru numeroase sectoare economice din Germania, Franţa sau Olanda. Chiar şi mica ambarcaţiune care îi transportă pe turişti la castelul Pfalzgrafenstein, amplasat pe o mică insulă de pe Rin, este în şomaj tehnic din cauza nivelului redus al apelor, potrivit presei locale. 

O altă consecinţă, grupul energetic RWE nu mai poate să aprovizioneze cu cărbune termocentrala de la Hamm pentru că barjele nu mai pot transporta încurcăturile normale.

De asemenea, fauna fluviului Rin este şi ea afectată. Biologii se tem că şi păsările care trăiesc pe malurile râului nu vor mai putea găsi hrană.

Scăderea semnificativă a nivelului apelor Rinului a scos la suprafaţă şi mai mult epave şi diferite obiecte. La Koln o bombă de 50 de kilograme din al doilea război mondial a apărut şi urmează a fi dezamorsată în zilele următoare. Între timp traficul navelor este întrerupt.

Potrivit Ministerului german al Agriculturii, temperaturile de peste 30 de grade Celsius şi precipitaţiile limitate din timpul verii au creat "ce mai importantă fază de anomalie meteorologică" înregistrată de la debutul măsurătorilor climatice în Germania, în 1881.

Temperaturile extreme din lunile iulie şi august au fost deosebit de devastatoare pentru pajişti şi culturile de cereale. După patru luni de secetă, agricultorii germani se aşteaptă la o scădere de 20% a producţiei lor anuale.

În aceste condiţii, 14 din cele 16 landuri germane s-au declarat interesate la finele lunii august de un program federal de sprijinire a agricultorilor, o amploare fără precedent într-o ţară foarte descentralizată.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți StiriDiaspora și pe Google News

WhatsApp
Top cele mai citite știri
Crossuri parteneri
Internațional Vezi toate articolele
pixel