Poți descărca aplicația:
Get it on App Store Get it on Google Play
Germania. Articol SCANDALOS la adresa României. Reacție MAE: "Ignorare voită a realității"
WhatsApp
Ministerul Român ala Afacerilor Externe a reacționat, în urma articolului scandalos publicat de Agenţia Germană de Presă cu privire la aniversarea Centenarului Marii Unirii.
Fotografia are rol ilustrativ

Ministerul Afacerilor Externe a luat notă cu consternare de articolul de presă publicat de Agenţia Germană de Presă (DPA - Deutsche Presse-Agentur) şi preluat de postul public de televiziune german ZDF (Zweites Deutsches Fernsehen) cu privire la aniversarea Centenarului Marii Unirii, care nu reflectă adevărul istoric, respectiv manifestarea de voinţă a Transilvaniei de unire cu România.

Dincolo de abordarea tendenţioasă care reiese din titlul articolului, elementele prezentate indică o lipsă de cunoaştere a istoriei şi o ignorare voită a realităţilor istorice. La 1 decembrie 1918, 100.000 de persoane au hotărât Unirea cu România, cu participarea tuturor partidelor, tuturor confesiunilor religioase şi a tuturor stărilor sociale.

Documentul adoptat la Alba Iulia, respectiv Rezoluţia Adunării Naţionale de la Alba Iulia, a fost semnat mai întâi de reprezentanţi ai minorităţii germane din Transilvania şi Bucovina.

Erorile grave pe care le conţine ştirea de presă menţionată, din necunoaştere sau rea intenţie, aduc atingere adevărului istoric şi prevederilor Tratatelor de pace de la Versailles (1919) şi Trianon (1920), iar orice încercare de prezentare trunchiată sau denigrare a semnificaţiei acestui moment este un act care contravine principiilor fundamentale ale misiunii mass-mediei de informare corectă şi obiectivă a publicului.

În acest sens, Ministerul Afacerilor Externe, prin intermediul Ambasadei României la Berlin, a făcut demersuri pe lângă redacţia Agenţiei Germane de Presă (DPA - Deutsche Presse-Agentur), respectiv a postului public de televiziune german ZDF (Zweites Deutsches Fernsehen) în vederea oferirii clarificărilor necesare şi solicitării rectificării celor prezentate.

Citește și:  Germania, știre scandaloasă despre România. Ambasadorul României la Berlin, REACȚIE

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți StiriDiaspora și pe Google News

WhatsApp
Top cele mai citite știri
Crossuri parteneri
Politică Vezi toate articolele
pixel