„Ceea ce se întâmplă acasă este inimaginabil, este un atac asupra democrației, calcă în picioare Constituția. Nu este suficient că s-au gândit să facă haos, să facă dezmăț, să dea foc la țară timp de patru luni în cazul alegerilor primarilor, acum vor să mai facă ceva de frica AUR, vor să aducă alegerile prezidențiale cu trei luni în față. Iohannis i-a chemat la raport, le-a dat direcțiile și PSD-ul și PNL-ul, aceste anexe ale lui Iohannis pur și simplu au executat.”, spune acesta.
„Trebuie să fim toți conștienți că astăzi nu asistăm la un act politic simplu fără niciun fel de încărcătură pentru democrația noastră, este un act extrem de grav, de aceea tragem atenția asupra lui în mod vehement pentru că nu s-a mai întâmplat așa ceva cam de la începutul anilor 90. Din 2012, când a fost format USR-ul tot din PNL și PSD, nu am mai avut parte de un astfel de atac asupra insituțiilor statului, asupra statului și asupra competitorilor politici. În 2012 au fost în opoziție și au dat o lovitură gravă mai multor instituții. Astăzi, folosesc aceste instituții împotriva opoziției, împotriva poporului român, împotriva regulilor democrației și împotriva legilor. Așa ceva nu este acceptabil din punctul nostru de vedere.”, spune și Claudiu Târziu.
De asemenea, Simion a utilizat platformele de socializare pentru ca susținătorii săi să îl poate urmări în timp real. Prin intermediul unei postări pe Facebook, el și-a anunțat participarea la conferință, de unde postează informații cu privire la eveniment.
"În următoarele 3 zile voi fi în Washington DC ca invitat la cea mai mare conferință republicană: CPAC / The Conservative Political Action Conference. Urmăriți pe Story aici sau pe Instagram în timp real și pe canalul meu de YouTube (doar pentru abonați) jurnalele zilei. În câteva minute intrăm în direct cu o conferință de presă pe pagina Alianța pentru Unirea Românilor - AUR.", a scris Simion pe Facebook.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți StiriDiaspora și pe Google News