Poți descărca aplicația:
Get it on App Store Get it on Google Play
George Simion, despre comasarea alegerilor. ”Ne vom opune prin toate mijloacele acestei ilegalități”
WhatsApp
Preşedintele AUR, George Simion, a criticat miercuri negocierile din coaliţie pentru comasarea alegerilor, menţionând că va ataca la Curtea Constituţională şi se va opune "prin toate mijloacele" dacă se va lua o decizie în acest sens.
George Simion și Mihail Neamțu, întâlnire la Palatul lui Becali: „Poate-l împrumut pe Neamțu, dar să vedem dacă e legal” / Foto: George Simion / Sursa: Facebook, George Simion

"Comisia de la Veneţia, toate acordurile internaţionale, toată lumea spune că este ilegal ceea ce fac (n.r. - PSD şi PNL). Sigur că vom ataca la Curtea Constituţională şi ne vom opune prin toate mijloacele acestei ilegalităţi. Totodată, după cum vedeţi, suntem pregătiţi (...). Dacă ei de trei săptămâni discută, în loc de salarii, de pensii, de planul de cancer, de interzicerea păcănelelor, de probleme stringente pentru ţara asta, despre propriul interes, despre alegerile comasate şi nu sunt în stare măcar să facă, cum vă imaginaţi că sunt în stare să conducă ţara, şi mai vor încă 10 ani", a afirmat Simion, la o conferinţă de presă.



AUR este pregătit pentru alegeri şi în cazul în care acestea nu vor avea loc la termen



"Ne-am fi dorit să se respecte Constituţia, legile ţării, ne-am fi dorit ca alegerile să fie la termen. Suntem pregătiţi şi dacă nu sunt la termen aceste alegeri, suntem pregătiţi pentru alegerile locale când vor ei, doar să respecte legile şi Constituţia şi cei 150 de aleşi locali din partidele lor, prezenţi aici, care se opun comasării şi se opun ideii unui aşa-zis deceniu de stabilitate şi care nu vor să mai candideze pe listele PSD - PNL, sunt doar începutul. Vor urma mult mai mulţi, vom strica majorităţile actuale din consiliile locale şi judeţene, vom strica blaturile baronilor locali", a afirmat Simion.

În context, el a anunţat că, împreună cu peste 150 de aleşi locali de la PNL şi PSD, va protesta, începând cu ora 14,00, în faţa sediului Autorităţii Electorale Permanente (AEP), faţă de proiectul de comasare a alegerilor, a interzicerii la alegerile europarlamentare a votului în diaspora, precum şi faţă de modificarea regulamentului AEP.

"Astăzi o să mergem la Autoritatea Electorală Permanentă (AEP) care, pe lângă proiectul de comasare, mai are pe ordinea de zi două lucruri cât se poate de periculoase pentru democraţie. Interzicerea la alegerile europarlamentare a votului în diaspora pentru cei care nu au reşedinţa acolo. La alegerile europarlamentare, ca şi la alegerile prezidenţiale, românii pot vota oriunde. Colegii noştri din Anglia, din Italia, au fost chemaţi la ambasade să primească instructajul pentru alegerile din 9 iunie şi asta li s-a spus, că trebuie acei cetăţeni să aibă rezidenţa în respectivul stat, ceea ce este o încălcare flagrantă a legii alegerilor europarlamentare. Şi modificarea pe repede înainte a regulamentului AEP, acum, înainte de alegeri, tocmai pentru a-şi pune oamenii comozi în funcţiile de conducere din cadrul AEP, pentru a pregăti marea fraudă de la vot şi pentru a externaliza servicii de IT din cadrul AEP. Miza este mare, tocmai se lucrează de zor, sub conducerea domnului Greblă, la aceste lucruri, aşa că noi la ora 14,00, vom fi acolo", a concluzionat Simion, citat de Agerpres.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți StiriDiaspora și pe Google News

WhatsApp
Top cele mai citite știri
Crossuri parteneri
Politică Vezi toate articolele
pixel