"Alegerile au fost furate la rupere pe un scenariu bine stabilit, cu SOFT-ul STS. Foarte simplu, de aceea i s-a spus lui Dragnea de duminică seara că a fost condamnat, ( condamnarea se scrisese joi, cu cinci zile înainte de anunţare), pentru a nu face numărătoarea paralelă. Foarte, foarte puţină lume ştie că o dublură a SOFT-ului STS o mai are un partid politic ( de dreapta), copia lucrează în paralel cu SOFTUL-ul original: deci, într-o parte fură STS, cu ştirea celor care văd operaţiunea din SOFT-ul Paralel, în partea cealaltă partidul respectiv îşi ia şi el partea, cu ştirea STS", scrie, pe Facebook, Gelu Vişan.
Fostul parlamentar spune că, la europarlamentare, "numărul de voturi furate, schimbate, tranzacţionare, scăzute, adunate, într-un cuvânt fraudate" a fost de peste un milion de voturi.
"Cifra pe care am avut-o iniţial, a doua zi după alegeri, a fost de 600-700 000, sunt însă mult peste un milion. Repet, hoţia s-a făcut de către STS şi de SOFTUL paralel. Pentru aceasta, orice numărătoare paralelă şi/sau verificarea cheilor( care vor arăta că PV-urile nu se “ închid”) va dovedi frauda enormă la aceste alegeri, de fapt preludiul ( cum sună!) prezidenţialelor. Partidul care deţine copia SOFTULUI nu va avea candidat la prezidenţiale, îl va susţine pe Iohannis. 1:a voturile au fost furate de la PSD şi ALDE, au fost luate şi din “ anulate” dar şi din “ nule”, şi de la...USR. Rezultatul real l-am mai spus, arăta următoarea ordine: PSD, urmat de USR, PNL, ALDE şi...cam atât, pentru că UDMR, PMP, ProSistem nu au trecut pragul", potrivit sursei citate.
"În războiul pe viaţă şi pe moarte Helvigh/Pahonţu/ Iohannis împotriva lui Coldea, primii sunt disperaţi, pentru că Florian Coldea va ieşi cu Cioloş ( tocmai şi-a “ tras” un sondaj în care îl potoleşte pe Barna) Bineînţeles că a rămas în picioare varianta Koveşi, dar numai mintea îmbârligată a lui Coldea va hotărî cu cine iese; vom vedea. Cert este că Iohannis a pierdut deja alegerile. Paradoxul este că din acest război al Sistemului în care toate partidele sunt în mâna ori a lui Helvigh/ Pahonţu, ori a lui Coldea ar putea câştiga...PSD-ul, care şi-ar putea trimite candidatul în turul II cu Cioloş, iar aici lucrurile s-ar complica", scrie fostul parlamentar, care precizează însă că social democraţii au o altă problemă, respectiv faptul că partidul este "înţesat cu oamenii lui Pahonţu/Hellvig, care i-au executat pe cei ai lui Coldea, dar mai ales pe cei ai lui Dragnea, care ieşise de sub controlul întregului Sistem".
Fostul parlamentar susţine că, în momentul acesta, decizia în PSD este la Hellvig şi Pahonţu, iar "Dăncilă nu poate scăpa de ei". "Cert este că, dacă lui Dăncilă i-ar trece prin cap să anunţe mâine că va continua programul de guvernare şi reforma justiţiei ar fi “ rasă” marţi. Ea însă este într-o situaţie aparent fără ieşire, în realitate destul de simplu de rezolvat, dar asta o să o discutăm după moţiune. Deocamdată, PSD-ul va rămâne la guvernare, ceea ce-i dă o şansă să rămână şi în joc. Va avea curajul să se lepede de Pahonţu/Helvigh, care vor să-l ducă în 15%? Trebuie să ştiţi că dacă Pahonţu se zburleşte la treizeci de parlamentari, aceştia îşi schimbă pe loc votul. Norocul PSD-ului este că Pahonţu/Helvigh ştiu că dacă pică guvernul, câştigătorul va fi Coldea, adică Cioloş/Kovesi, ceea ce-i anulează orice şansă lui Iohannis. Cu Cioloş Preşedinte, în şase luni Iohannis înfundă puşcăria, iar Helvigh/Pahonţu dispar. E drept, în plan extern nu se schimbă mare lucru, se schimbă doar stăpânul, Merkel cu Macron, România rămânând la stadiul de colonie. Revenind însă la PSD, are o şansă enormă să reintre în joc, dacă după căderea moţiunii se trezeşte şi trimite oamenii lui Helvigh/Pahonţu la tăiat frunze la câini", potrivit acestuia.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți StiriDiaspora și pe Google News