"Un cadru fiscal şi de reglementare stabil, predictibil şi favorabil investiţiilor reprezintă o cerinţă esenţială pentru dezvoltarea investiţiilor noastre viitoare, atât onshore, cât şi offshore. Legea privind activităţile offshore a intrat în vigoare la jumătatea lunii noiembrie 2018. La sfârşitul anului 2018, Guvernul a aprobat Ordonanţa de Urgenţă nr. 114, introducând măsuri care afectează mai multe sectoare. Printre aspectele principale care afectează activitatea noastră se numără stabilirea de preţuri reglementate la gaze naturale şi energie electrică pe o perioadă de trei ani, precum şi majorarea contribuţiei financiare aplicate cifrei de afaceri din activităţile de gaze naturale şi energie electrică. Actualmente, suntem în curs de evaluare a impactului asupra operaţiunilor noastre, deoarece legislaţia secundară încă nu a fost emisă", se spune în comunicat.
Potrivit sursei citate, în privinţa riscului de reglementare, societatea se află în dialog cu autorităţile române pe subiecte relevante pentru industrie.
"În ultimele luni am observat o serie de iniţiative fiscale şi de reglementare discutate şi/sau implementate. Acest lucru sporeşte volatilitatea legislativă şi influenţează întreg mediul de afaceri", afirmă compania.
În ceea ce priveşte zăcămintele din Marea Neagră, în opinia reprezentanţilor OMV Petrom, mediul legislativ actual nu oferă "premisele necesare pentru o decizie de investiţie în valoare de câteva miliarde".
"Rămânem dornici să vedem zăcămintele din Marea Neagră dezvoltate şi vom continua dialogul cu autorităţile pentru a înţelege calea de urmat", afirmă reprezentanţii companiei, subliniind că: "instabilitatea recentă privind mediul de reglementare ne-a determinat să ne revizuim planurile de investiţii de creştere, în timp ce căutăm claritate în legătură cu climatul investiţional din România. Planificăm investiţii de circa 3,7 miliarde de lei pentru 2019, în principal în Upstream. Prioritatea noastră rămâne maximizarea valorii portofoliului curent din Upstream şi estimăm că vom limita declinul producţiei medii zilnice la circa 5% faţă de 2018, excluzând optimizarea portofoliului".
OMV Petrom este cea mai mare companie de energie din Europa de Sud-Est, cu o producţie anuală de ţiţei şi gaze de aproximativ 61 milioane barili echivalent petrol în 2017. Grupul are o capacitate de rafinare de 4,5 milioane tone anual şi operează o centrală electrică de înaltă eficienţă de 860 MW. Pe piaţa distribuţiei cu amănuntul de produse petroliere, Grupul este prezent în România şi ţările învecinate prin intermediul a 789 benzinării, la sfârşitul lui septembrie 2018, sub două branduri, OMV Aktiengesellschaft, Austria, deţine 51,01% din acţiunile OMV Petrom. Statul român, prin Ministerul Energiei, deţine 20,64% din acţiunile OMV Petrom, Fondul Proprietatea deţine 9,9985%, iar 18,35% se tranzacţionează liber la Bursa de Valori Bucureşti şi la Bursa de Valori Londra.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți StiriDiaspora și pe Google News