Inundaţiile severe din regiunea Navarra din nordul Spaniei au făcut ravagii, după ce ploile abundente provocate de furtuna Barra au făcut ca râurile locale să iasă din matcă, informează Reuters, preluată de Agerpres. Poliţia spaniolă a anunţat că o persoană din orăşelul Sunbilla a murit vineri după-amiază după ce o alunecare de teren a provocat prăbuşirea acoperişului unei clădiri aflate în perimetrul fermei sale.
De asemenea, în Pamplona, capitala regiunii Navarra, localnicii au fost nevoiți să renunțe la mașini și să se deplaseze în caiace pe o stradă centrală.
Localnicii au navigat pe lângă o bancă inundată, în timp ce membrii echipajelor de intervenţie au plonjat în apa care le ajungea până la talie pentru a transporta pompele necesare evacuării apei din acea clădire.
Inundațiile au afectat mai multe zone, astfel că și în centrul oraşului Villava, aflat în proximitatea Pamplonei, nivelul apei a urcat până la acoperişurile caselor.
În aceste condiții, guvernul regional spaniol a anunțat că a instituit o alertă de inundaţii de nivel doi. Mai grav este faptul că se preconizează că aceste condiţii meteorologice vor rămâne asemănătoare şi sâmbătă, 11 decembrie, când specialiştii se aşteaptă ca viiturile să se îndrepte spre zona de sud, către oraşul Peralta.
"Problema nu constă atât în cantitatea de precipitaţii, cât în nivelul râurilor", a declarat secretarul regional de Interne, Amparo Lopez, în faţa reporterilor.
Condițiile meteorologice actuale vin după ce un val de frig a făcut ca temperaturile să scadă brusc în întreaga Spanie. Astfel, acum, furtuna Barra a adus în această ţară ploi torenţiale şi a topit zăpada şi gheaţa de la altitudinile înalte, provocând o creştere rapidă a nivelului râurilor din această țară, scrie Agerpres.
Urgia Barra a făcut ravagii și în alte zone. Astfel, zilele trecute aceasta s-a abătut asupra Irlandei şi Marii Britanii: rafale de vânt de peste 100 de kilometri pe oră, cel puţin 50.000 de oameni fără curent electric, şcoli închise şi inundaţii.
Furtuna Barra a zguduit toată țara, lăsând zeci de mii de oameni fără curent și inundând sute de proprietăți. Au fost raportate, de asemenea, copaci doborâți și inundații în anumite părți ale țării, cetățenii fiind avertizați să nu facă deplasări inutile și să stea departe de coastă.
Școlile, grădinițele și creșele dintr-o zonă de alertă meteo roșie sau portocalie ar trebui să rămână închise, a anunțat Guvernul. Această alertă include 12 orașe: Dublin, Donegal, Sligo, Leitrim, Cork, Kerry, Waterford, Limerick, Clare, Galway, Mayo și Wexford.
Meteorologii englezi au numit urgia o „bombă meteo”, anunță BBC.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți StiriDiaspora și pe Google News