Potrivit deciziei Curții de Apel Constanța, transmisă MEDIAFAX, magistrații au respins ca nefondat apelul declarat de Nicușor Constantinescu împotriva sentinţei penale pronunţată de Tribunalul Constanţa în 2019 prin care acesta era condamant la 4 ani de închisoare pentru abuz în serviciu.
Instanța Curții de Apel l-a obligat pe Constantinescu și la plata a 2000 de lei cheltuieli judiciare avansate de stat.
În 2019, fostul președinte al CJ Constanța, deținut în Penitenciarul Poarta Albă, a fost condamnat de Tibunalul Constanța la 4 ani de închisoare pentru abuz în serviciu în formă continuată și obligat la plata unor despăgubiri civile de un milion de lei către Consiliul Județean și județul Constanța.
Procurorii DNA au susținut că în anul 2011, în cadrul unui proiect finanțat de Programul Operațional de Cooperare Transfrontalieră România, Consiliul Județean Constanța, prin intermediul lui Nicușor Constantinescu, a achiziționat un elicopter în scopul eficientizării activității de salvare în cazul situațiilor de urgență din zona de graniță - județul Constanța, România, și Districtul Dobrich, Bulgaria.
„La data de 29 martie 2013, Nicușor Constantinescu Nicușor a atribuit unei societăți comerciale, în mod nelegal, un contract de achiziție publică având ca obiect servicii de operare elicopter multifuncțional, medicalizat, servicii de transport ocazional și servicii de reparare și întreținere a elicopterelor, prin încălcarea celor stabilite în caietul de sarcini”, au declarat atunci procurorii.
La 1 iulie 2013, fostul președinte al CJ Constanța a pus la dispoziție elicopterul achiziționat din fonduri publice, deși firma respectivă nu a fost niciodată parte semnatară a Acordului de parteneriat în baza căruia a fost obținută finanțarea nerambursabilă și a fost achiziționat elicopterul.
„Acesta a angajat, lichidat, ordonanțat și plătit, în mod nelegal, în perioada 5.07.2013 – 30.10.2014, din fondurile publice ale Județului Constanța, suma de 1.082.031,62 lei, reprezentând cheltuieli cu serviciile de întreținere și operare a elicopterului”, a mai arătat DNA.
Elicopterul respectiv a fost alocat SMURD, iar aparatul, cu patru persoane la bord, doi piloţi şi două cadre medicale ale SMURD Constanţa, s-a prăbuşit pe 15 decembrie 2014 în lacul Siutghiol.
Anchetatorii au stabilit că elicopterul nu îndeplinea condiţiile tehnice pentru a opera pe mare.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți StiriDiaspora și pe Google News