Poți descărca aplicația:
Get it on App Store Get it on Google Play
Fosta mână dreaptă a lui Dragnea, după condamnare: Sunt în stare de ȘOC
WhatsApp
Preşedintele organizaţiei PSD Olt, fostul partener de nădejde al lui Liviu Dragnea, Paul Stănescu, a afirmat luni că este în stare de şoc după condamnarea liderului partidului, Liviu Dragnea, precizând că regretă ceea ce i se întâmplă acestuia.

"Sunt sub stare de şoc şi nu pot să fac declaraţii. În primul rând sunt şi eu om ca şi dumneavoastră şi e foarte dificil într-o asemenea situaţie să faci declaraţii de presă", a spus Stănescu, la sediul din Băneasa al PSD, după şedinţa conducerii social-democraţilor.

Întrebat dacă regretă ce i se întâmplă lui Dragnea în aceste zile, Stănescu a răspuns: "Da".

Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie l-a condamnat pe liderul PSD, Liviu Dragnea, la 3 ani şi 6 luni de închisoare cu executare pentru instigare la abuz în serviciu în dosarul angajărilor fictive de la DGASPC Teleorman. Luni după-amiaza, la câteva ore de la pronunţarea sentinţei, Dragnea a ajuns la Penitenciarul Rahova, unde este încarcerat. El va sta în carantină 21 de zile, perioadă în care i se vor efectua analize medicale, un examen psihologic şi se vor stabili activităţile pe care le va urma pe perioada detenţiei.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți StiriDiaspora și pe Google News

WhatsApp
Top cele mai citite știri
Crossuri parteneri
Politică Vezi toate articolele
pixel