Sidicaliştii din Ministerul Afacerilor Externe au reclamat, miercuri, "umilirea publică" a profesioniştilor din diplomaţie prin numirea unui medic ginecolog în funcţia de consul general al României la Bilbao.
Astfel, sindicaliştii au trimis o scrisoare deschisă ministrului Luminiţa Odobescu în care cer publicarea criteriilor care au stat la baza numirii.
Potrivit News.ro, grupa sindicală constituită la nivelul Ministerului Afacerilor Externe în cadrul Sindicatului SCUT pentru Administraţia Publică a transmis o scrisoare deschisă ministrului Afacerilor Externe.
Sindicaliştii cer ministrului să facă publice:
- Motivarea comisiei din cadrul Ministerului Afacerilor Externe constituite din secretarii de stat Daniela Grigore-Gîtman, Janina Sitaru, Traian Hristea, secretarul General Lucreţia Tănase şi directorul general Irina-Felicia Marin, pentru propunerea numirii doamnei Bianca-Miruna Gavriliţă în funcţia de consul general, şef al Consulatului General al României la Bilbao, Regatul Spaniei.
- Criteriile pe baza cărora doamna Gavriluţă a fost selectată dintre cele 6 persoane care au candidat pentru ocuparea acestui post în cadrul procedurii declanşate de MAE la 1 martie 2024, conform anunţului publicat în pagina Ministerului Afacerilor Externe (link), criterii ce nu au putut fi îndeplinite, cel puţin în aceeaşi măsură, de candidaţii cu statut de personal diplomatic şi consular de carieră.
- Cum se promovează respectarea prevederilor Statutului Corpului Diplomatic şi Consular al României, respectiv condiţia de a nu face parte din partide politice, conform art. 17 alin. (1) lit.g)?
"Înţelegem respectarea legii în litera şi spiritul ei, în sensul neimplicării politicului! Or, apartenenţa doamnei Gavriluţă la formaţiunea politică din care a demisionat «cu o săptămână înainte», după cum chiar domnia sa declară public în interviu, demonstrează indubitabil politizarea domeniului consular şi o sfidare grosolană la adresa tuturor profesioniştilor de carieră din instituţia pe care o conduceţi şi care încă se doreşte a fi de elită. Această numire, fără precedent, reprezintă o umilire publică la adresa profesioniştilor din diplomaţie, profesionişti care şi-au clădit cariere în decursul timpului, cu restricţii, studii solide şi programe de formare continuă, examene şi concursuri multiple", se arată într-un comunicat de presă transmis, miercuri, de Cartel Alfa şi semnat de preşedintele Bogdan Hossu, mai scrie sursa citată.
Bianca Gavriliţă este de profesie medic ginecolog și a fost deputat ales pe listele PSD în perioada 2016 - 2020. Ea a declarat că a demisionat din partid cu o săptămână înainte de a demara procedurile pentru numirea în funcţia de consul.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți StiriDiaspora și pe Google News