Poți descărca aplicația:
Get it on App Store Get it on Google Play
România a primit peste 7 miliarde de euro, bani europeni, din 2022 până în prezent
WhatsApp
Peste 1 miliard de euro din alocările perioadei 2014 - 2020 au fost trimişi în conturile României în primele luni din 2023, iar ministrul Investiţiilor şi Proiectelor Europene, Marcel Boloş, este de părere că România va depăşi pragul de 95% rată de absorbţie a fondurilor europene. În total, din 2022, România a primit 7.1 miliarde de euro din fonduri europene. 

Potrivit unui comunicat al ministerului de resort, în ultima săptămână, Autorităţile de Management ale programelor operaţionale aferente perioadei 2014 - 2020 au transmis către Autoritatea de Certificare şi Plată din cadrul Ministerului Finanţelor, spre certificare şi rambursare, declaraţii de cheltuieli în valoare totală de 387,68 milioane de euro.

Mai exact, Autoritatea de Management a Programului Operaţional Infrastructură Mare a transmis declaraţii de cheltuieli în valoare de 124,49 milioane euro, Autoritatea de Management a Programului Operaţional Regional - 133,06 milioane de euro şi Autoritatea de Management a Programului Operaţional Capital Uman - 130,13 milioane euro.

Absorbție de 95% 



"Sumele totale primite de România de la Comisia Europeană, reprezentând prefinanţări şi rambursări, se situează la aproximativ 27 miliarde euro, ceea ce reprezintă peste 76% din alocarea UE aferentă programelor operaţionale. În urmă cu un an, când am preluat mandatul la Ministerul Investiţiilor şi Proiectelor Europene, România mai avea de absorbit aproximativ 12 miliarde de euro din alocările perioadei 2014 - 2020, din care acum mai avem 5,3 miliarde euro. De la începutul anului 2023 până în acest moment, valoarea contractelor semnate cu beneficiarii de către autorităţile de management ale programelor operaţionale se ridică la 1,4 miliarde de euro, iar aceste evoluţii ne fac să fim optimişti că vom depăşi pragul de 95% rată de absorbţie la final de 2023", a declarat ministrul Marcel Boloş.

În ceea ce priveşte execuţia Cadrului Financiar Multianual 2014-2020, până la această dată, sumele totale primite de la Comisia Europeană, reprezentând prefinanţări şi rambursări, aferente programelor finanţate din FESI (PO Infrastructură Mare, PO Competitivitate, PO Regional, PO Capacitate Administrativă, PO Asistenţă Tehnică, PO Capital Uman, PN Dezvoltare Rurală, PO Pescuit şi Afaceri Maritime) şi din FEAD (POAD) se situează la aproximativ 27 miliarde euro, ceea ce reprezintă aproximativ 76% din alocarea UE aferentă acestor programe.

Suma rambursată de la începutul anului 2022 până în prezent este de 7,1 miliarde euro, din care 1 miliard euro în anul 2023.

În plus, s-au rambursat de Comisia Europeană aproximativ 12,55 miliarde euro pentru plăţi directe în agricultură (1,86 miliarde euro de la începutul anului 2022 până în prezent).

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți StiriDiaspora și pe Google News

WhatsApp
Top cele mai citite știri
Crossuri parteneri
Economie Vezi toate articolele
pixel