Poți descărca aplicația:
Get it on App Store Get it on Google Play
Florin Cîțu, semnal de alarmă: Inflație de 11.2%, cea mai mare din 2004 până în prezent
WhatsApp
Fostul premier Florin Cîțu trage un semnal de alarmă cu privire la rata inflației estimată de BNR. Liderul PNL solicită măsuri urgente din partea guvernanților.

Președintele PNL, Florin Cîțu, anunță că în aprilie BNR estimează o rată a inflației de 11.2%, cea mai mare din 2004 până în prezent.

"Până în septembrie 2017 dobânda de politică monetară a fost real pozitivă (mai mare decât rata inflației). Inflația a scăzut în fiecare an în această perioadă. După septembrie 2017 dobânda de politică monetară a devenit real negativă. În aprilie BNR estimează o rată inflației de 11.2% cu o dobânda de politică monetară de doar 2.5%”, scrie în mesajul publicat de Florin Cîțu pe Facebook.

Președintele PNL mai arată că autoritățile trebuie să ia măsuri economice pentru a opri inflația.

„Cât trebuie să crească dobânda de politică monetară (presupunem că deficitul bugetar rămâne constant sau scade) pentru ca rata inflației să scadă până la de 2.5% cât este normal pentru o economie sănătoasă?”, se întreabă Florin Cîțu pe rețeaua de socializare.

Potrivit fostului premier, 11.2% este cea mai mare rată a inflației din august 2004 și până astăzi.

Prețurile vor exploda începând din luna aprilie

Banca Națională prognozează o inflație de 11,2% în cel de-al doilea trimestru al anului și de 10.2% în trimestrul 3, conform Raportului asupra inflației făcut public vineri. La finele anului inflația este estimată la 9,6%.

Prognoza indică o dinamizare a ratei anuale a inflației IPC în luna aprilie, urmată de o decelerare graduală pe parcursul trimestrelor următoare, când sunt așteptate ajustări de mai mică amploare ale prețurilor energiei. La această atenuare a ratei inflației va contribui și disiparea graduală a impactului șocurilor de natura ofertei asupra inflației CORE2 ajustat. La începutul trimestrului II 2023, pe fondul manifestării unor efecte de bază substanțiale asociate creșterilor de prețuri preconizate a se produce în aprilie 2022, dinamica anuală a IPC se va reduce puternic, cu aproximativ 3,8 puncte procentuale.

Valorile prognozate pentru finalul anului curent și al celui viitor sunt de 9,6 la sută (din care 6,3 puncte procentuale contribuția energiei) și, respectiv, 3,2 la sută.

Comparativ cu Raportul precedent, inflația înregistrată la finele anului trecut a fost mai ridicată cu 0,7 puncte procentuale79. De asemenea, prognoza curentă indică majorări mai ample ale prețurilor energiei electrice și ale gazelor naturale după expirarea schemei de compensare, cu impact mai persistent asupra ratei anuale a inflației, pe fondul prelungirii tensiunilor de pe piețele de energie. O contribuție inflaționistă mai ridicată în acest an provine și din partea prețurilor combustibililor, pe fondul evoluțiilor recente ale cotațiilor țițeiului. În aceste condiții, rata anuală a inflației IPC a suferit revizuiri ascendente substanțiale pentru finele anului curent (+3,7 puncte procentuale, din care 3,5 puncte procentuale explicate de componenta „energie” a coșului de consum).

Totuși, valoarea proiectată pentru finele intervalului de prognoză este similară celei anticipate în Raportul din luna noiembrie 2021 pentru același orizont, notează raportul.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți StiriDiaspora și pe Google News

WhatsApp
Top cele mai citite știri
Crossuri parteneri
Economie Vezi toate articolele
pixel