"Continuând demersurile cu care ne-a obișnuit președintele Iohannis în direcția atingerii "normalității" promise, iată-ne puși în fața unei alte decizii batjocoritoare la adresa poporului român. După decizia de a-l desemna pentru a doua oară pe Orban, sfidând orice fel de argumente constituționale, morale și politice, dovedind cea mai grosolană lipsă de respect față de forul legislativ al statului și implicit față de reprezentanții aleși ai poporului român, suntem din nou în fața unei decizii despre care, dacă nu aș fi convins că este deja de natură să afecteze interesul statului, aș putea să spun că frizează absurdul.
Ce putea fi și mai rău decât propunerea lui Orban ca premier-desemnat? Propunerea lui Cîțu - un ministru care a reușit recordul de a fi demis de mai multe ori decât a fost învestit.
Propunerea PNL ca variantă de premier în persoana lui Vasile Cîțu nu poate fi considerată nici măcar o glumă proastă, ci, mai degrabă, o insultă la adresa românilor. Cel mai penibil premier este înlocuit de cel mai penibil ministru de finanțe și cel mai penibil liberal.
Cîțu și-a dovedit deja incompetența atât în domeniul privat, cât și în administrația publică și, în special, în ultimele 3 luni ca ministru de finanțe, aruncând în aer deficitul, sabotând ratingul de țară, împrumutându-se la costuri record și reușind ca în fiecare zi să aducă un nou maxim istoric al cursului leu-euro.
Gândiți-vă ce dezastru ar putea să facă la Palatul Victoria! În plus, am dubii că Vasile Cîțu ar trece toate testele necesare pentru această funcție...
Guvernarea PNL și cel de-al doilea mandat al lui Klaus Iohannis sunt cea mai mare țeapă dată românilor de la Traian Băsescu încoace", a scris Teodorovici, pe pagina sa de Facebook.
[citeste si]
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți StiriDiaspora și pe Google News