Publicitate
Florin Cîțu lansează un nou atac a adresa PSD precizând că, deși în PNRR există spațiu pentru o creștere sustenabilă a pensiilor cu 25% anul viitor, social-democrații au anunțat o creștere de doar 10%. "PSD îi MINTE pe români cum respiră" este concluzia fostului premier.
"În PNRR există spațiu pentru a crește pensiile sustenabil cu 25% in 2023.
Tot anul PSD a urlat că vrea să renegocieze PNRR pentru că nu poate să crească pensiile. Astăzi PSD spune că vrea să crească pensiile DOAR cu 10%.
10% < 25%!
Concluzia: PNRR a fost negociat bine, în interesul românilor, iar PSD îi MINTE pe români cum respiră", a scris Cîțu pe Facebook.
În urmă cu câteva zile, ministrul Finanţelor, Adrian Câciu, anunța că pensiile vor fi mărite începând de anul viitor.
„Avem compensare la energie deja un an. Dacă ne uităm 118 a apărut în noiembrie 2021. Avem un an în care economia şi cetăţenii au fost protejaţi. Evident, au apărut modificări, adaptări pe parcurs, că sunt şi jocuri în piaţă. Câteodată râmâi consternat că o piaţă care este cu producători româneşti cum poate să joace banii cetăţenilor şi ai economiei. Dar am intervenit de fiecare dată, avem şi OUG 27, avem 119 care este până în august 2023, spre deosebire de alte ţări, inclusiv Germania, noi am acţionat deja şi vom acţiona în continuare. Preţurile sunt compensate pentru consumatorii casnici, aproape 90% din ei sunt protejaţi, pentru economie avem acele prevederi care privesc anumite domenii cu 100% şi alte domenii cu 85%. Se mai lucrează şi în Parlament la o ajustare.
Din perspectiva banilor, da, sunt bani. Fără FMI. Ne vom împrumuta de pe piaţă, deşi o să avem anul viitor un vârf de plată, necesarul de finanţare va fi în scădere, de la 14% în 2020 îl reducem anul viitor la 9,3% din PIB, dar este un vârf de plată de 80 de miliarde, datorie care trebuie rostogolită, datorie care provine din guvernele anterioare.
Vom avea creştere de pensii, cu siguranţă. A fost anunţată şi rămâne ultima discuţie discuţie de făcut în coaliţie când suntem cu tot bugetul. Nu trebuie să uităm că avem un cuantum suplimentar şi la Apărare, nu trebuie să uităm că avem o serie de elemente de care trebuie ţinut cont în sensul în care creşterea economică se reduce pe anul viitor, dar creşterea de pensii va fi şi va fi mai mare decât prevede legea. Asta pot să spun. Nu o să spun procentul pentru că ştiu că este un întreg debate pe procent", a declarat Adrian Câciu la Antena 3.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți StiriDiaspora și pe Google News