Poți descărca aplicația:
Get it on App Store Get it on Google Play
Florin Cîţu: O zi bună să mai demontez un fake news. România, pe locul şase în UE...
WhatsApp
România este pe locul şase în Uniunea Europeană cu o rată a inflaţiei de 2,7%, a declarat, joi, prim-ministrul Florin Cîţu, adăugând că în guvernarea PSD acest indicator a fost cel mai ridicat din UE timp de trei ani.

“O zi bună să mai demontez un fake news. Astăzi distrug cu date fake news-ul apărut în aceste zile despre inflaţie. Astăzi, România este pe locul şase în UE cu o rată a inflaţiei de 2,7%. Am arătat că avem cele mai bune măsuri pentru a avea creştere economică, cea mai rapidă revenire economică şi am scos România din topul ruşinii. Asta înseamnă guvernare pe principii liberale”, a scris Cîţu, pe Facebook.

Potrivit prim-ministrului, Guvernul pregăteşte măsurile pentru perioada post-pandemie şi pentru a asigura “cea mai bună perioadă din istorie” din punct de vedere economic pentru toţi românii.

“Mai clar, România a condus topul ruşinii în UE trei ani la rând când a fost guvernată de socialişti. Rata inflaţiei în guvernarea PSD a ajuns la 5,4%. Nici până azi psd-iştii nu şi-au cerut scuze în faţa românilor pentru o astfel de ‘performanţă’. Cine ştie, poate astăzi este ziua în care îşi vor cere scuze”, a adăugat Florin Cîţu, citat de Agerpers.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți StiriDiaspora și pe Google News

WhatsApp
Top cele mai citite știri
Crossuri parteneri
Economie Vezi toate articolele
pixel