„Nu am discutat cu ministrul Finanţelor, aşteptăm bugetul în coaliţie şi, după aceea, o să vedem, care este calendarul propus de Guvern. Să ştiţi că nu la coaliţie se face bugetul, la coaliţie o să discutăm din punct de vedere politic. Pe noi ne interesează să nu fie depăşiţi indicatorii macro deja agreaţi. Detaliile, aşa cum o să fie construit bugetul, depind de ministrul Finanţelor, de premier, acolo sunt prioritățile.
Pe noi ne interesează să fie finanţate proiecte care au fost deja începute, ca PNRR să aibă în continuare… ca programul de reformă să fie susţinut”, a declarat Florin Cîţu, atunci când a fost întrebat dacă proiectul Legii bugetului de stat pe anul viitor ar putea fi adoptat mai târziu, undeva la finalul lunii ianuarie.
Președintele Senatului a mai spus că Parlamentul poate lucra şi după Crăciun, dacă este necesar, pentru adoptarea bugetului.
„Astăzi este prima discuţie, sunt sigur că există resurse şi capacitate în Guvern pentru a finaliza bugetul. Noi suntem aici până pe 23 Decembrie. Dacă este nevoie, sunt sigur că Parlamentul lucrează şi după 25 decembrie”, a explicat Florin Cîţu, citat de Gândul. La întrebarea jurnaliștilor, președintele Senatului nu a exclus, dacă va fi cazul, o sesiune extraordinară a Legislativului în luna ianuarie pe această temă.
Luni, de la ora 16:00, reprezentații partidelor din coaliţia de guvernare se reunesc într-o şedinţă în care ministrul Finanţelor Publice, Adrian Câciu, este aşteptat să prezinte proiecţia bugetară pe 2022.
Vicepremierul Sorin Grindeanu, prim-vicepreședinte al Partidului Social Democrat, a declarat, luni, după şedinţa conducerii PSD, că există un semn de întrebare în privinţa aprobării în Parlament a Legii bugetului de stat pe 2022 până la finalul anului.
Guvernul Ciucă s-a angajat că va trimite bugetul în Parlament pentru a fi adoptat până în sărbătorile de Crăciun. Premierul a spus că luni va fi o primă formă a proiectului, iar aprobarea în Parlament a rămas pentru data de 23 decembrie. „Din punctul meu de vedere ar trebui să finalizăm anul și cu un buget trecut prin Parlament”, a declarat și Marcel Ciolacu, președintele PSD și al Camerei Deputaților.
Ministrul Finanţelor afirma că bugetul pentru 2022 va fi construit fără a include noi taxe. „Pregătim un buget echilibrat și responsabil pentru a stimula economia și a împărți mai corect banii țării pentru binele tuturor românilor! Am început analiza proiecțiilor bugetare pentru anul viitor și fundamentarea documentelor care însoțesc proiectul de buget pentru 2022: Strategia fiscal-bugetară și proiectul legii plafoanelor bugetare. Avem de recuperat multe întârzieri și lucruri nerealizate la timp, dar lucrăm temeinic, așezat și găsim soluții”, a transmis Adrian Câciu.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți StiriDiaspora și pe Google News