Poți descărca aplicația:
Get it on App Store Get it on Google Play
Florin Cîțu, declarațiile zilei de la Palatul Victoria, înainte de întâlnirea cu Iohannis
WhatsApp
Florin Cîțu va susține o declarație de presă, de la ora 19:00, la Palatul Victoria. Evenimentu are loc înainte ca premierul și lideri PNL care îl susțin în cursa pentru președinția partidului să aibă o întrevedere, la Vila Lac, cu președintele Klaus Iohannis.

Publicitate

Florin Cîţu a afirmat, marţi, că promisiunea că economia României va avea o revenire rapidă a fost îndeplinită, mulţumind românilor fără de care nu ar fi reuşit. 

„V-am promis veşti extraordinare din economie. Creştere economică 13%. Sună bine, nu? Mai ales că economiile au suferit mari lovituri în aceşti ani. În 2020, pentru a salva economia, am propus o serie de măsuri precum IMM Invest, reeşalonarea datoriilor, amânarea ratelor la bancă. Am promis că economia va avea o revenire rapidă, o revenire în V. Am lucrat din greu şi am reuşit. Vă mulţumesc vouă românilor. Nu aş fi reuşit fără voi”, a afirmat Cîţu, într-o declaraţie de la Palatul Victoria.

„13,6% e o cifră pe care trebuie să o reţinem pentru că atestă că ne-am făcut foarte bine treaba,. Anul trecut, ca ministru al Finanţelor, anul acesta ca premier. Guvernarea României nu e afectată de campania internă în PNL. Atunci când alţii aleg să distrugă, să minimalizeze, eu aleg să construiesc. Întâi investim şi după aceea rezultatele sunt împărţite tuturor românilor, nu pe criterii politice”, a adăugat şeful Guvernului.

”De fiecare dată, când am promis, de fiecare dată am făcut. Vă promit că până în 2024 vom face toate reformele pe care ni le-am asumat. Va fi o provocare, dar e obiectivul meu. În concluzie, îmi doresc să rămâneţi alături de mine optimişti”, a conchis Florin Cîţu.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți StiriDiaspora și pe Google News

WhatsApp
Top cele mai citite știri
Crossuri parteneri
Economie Vezi toate articolele
pixel