Poți descărca aplicația:
Get it on App Store Get it on Google Play
Florin Cîţu, prima reacţie după ce a renunţat la funcţia de premier: "Românii trebuie să ştie!"
WhatsApp
Premierul desemnat, Florin Cîţu, a oferit o primă reacţie după ce şi-a depus mandatul.
gov.ro

"Un mesaj important pentru români.

Astăzi am luat decizia să-mi depun mandatul de Prim-Ministru desemnat Președintelui României.

Gestul meu trebuie interpretat în contextul prin care trece astăzi România.

Sunt un om de partid și înțeleg să fiu alături de partid și de Președintele lui în momentele dificile.

Cred cu tărie că pentru a avea succes, în alegerile care vin, Președintele partidului trebuie să fie și Prim-Ministru.

Decizia Președintelui Klaus Iohannis de a mă desemna pentru funcția de Prim-Ministru a fost o onoare. Însă ea a fost luată în contextul în care alegerile anticipate erau o soluție agreată de majoritatea partidelor. Această variantă nu mai există astăzi.

Cu responsabilitate, transparență și profesionalism am luat această decizie.

Este o decizie la care am reflectat mult în ultimul timp urmărind evoluția situației prin care trece România astăzi.

Rămân la finanțe. Avem multă treabă de făcut pentru perioada dificilă care urmează.

Mulțumesc pentru încredere și susținere!

#Româniitrebuiesăştie", a scris Florin Cîţu, pe pagina sa de Facebook.

[citeste si]

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți StiriDiaspora și pe Google News

WhatsApp
Top cele mai citite știri
Crossuri parteneri
Politică Vezi toate articolele
pixel