Premierul propus a spus că discuțiile vor avea loc începând de săptămâna viitoare.
„Sper ca PSD să nu mai tergiverseze calendarul. Astăzi depunem programul de guvernare și lista miniștrilor. Azi am prezentat lista guvernului și programul de guvernare. (...) Le vom depune azi (vineri - n.red.) în Parlament. Lucian Heiuș este propus ministru al Finanțelor. Este un om care știe foarte bine ce înseamnă finanțele”, a declarat Cîțu.
Actualul ministrul interimar al Finanțelor a spus la anterioarele audieri pentru Guvern a reușit să convingă toți parlamentarii care nu făceau parte din Partidul Social Democrat.
„Am convins tot ce nu era PSD la audieri, la fiecare vot în comisii a fost egalitate. Să convingi PSD e mai greu, dar vom încerca”, a spus Cîțu.
Conform sursei citate, sunt câteva modificări în prgramul de guvernare, la capitolele Transporturi, legate de CFR Marfă, și Sănătate, având în vederea situația coronavirusului.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți StiriDiaspora și pe Google News