Poți descărca aplicația:
Get it on App Store Get it on Google Play
Fiul bucătăresei de la Guvernul României este suspect de infecție cu coronavirus
WhatsApp
Fiul bucătăresei de la Guvernul României este suspect de infecție cu noul coronavirus, a declarat, astăzi, primarul Capitalei, Gabriela Firea, care a spus că femeia făcea mâncare pentru angajații Guvernului și pentru demnitari.

„Este suspect băiatul unei doamne bucătărese de la Guvernul României. Vă dați seama ce impact. Pentru că doamna bucătăreasă a fost în bucătărie, nu cred că a avut mijloace de protecție decât cele normale, nu ceva special și a pregătit mâncarea pentru angajații Guvernului și pentru demnitari", a spus Gabriela Firea.

Aceasta consideră, în acest context, că nu este de părerea că situația impune relaxare, ci mai degrabă acțiune, pentru limitarea răpândirii coronavirusului.

Citește și Alertă de coronavirus la Guvernul României

„Nu cred că trebuie să le dăm crezare celor care spun să fim foarte relaxați și foarte liniștiți. Nu trebuie să ne panicăm, nu trebuie să creăm psihoze nu trebuie să fim fataliști, dar sub nicio formă nu cred că este de condamnat faptul că vrem să luăm măsuri", a mai spus Firea.

„În contextul anchetei epidemiologice care este desfășurată în acest moment în legătură cu femeia de 42 de ani din București, confirmată cu coronavirus (COVID-19) în cursul zilei de 8 martie, sunt desfășurate verificări cu privire la posibili contacți ai persoanei din rândul personalului care desfășoară activități în clădirea Guvernului României. Facem precizarea că s-au luat măsuri preventive în acest caz, fiind limitat orice contact cu terțe părți pe care l-ar fi putut avea două dintre persoanele, despre care s-ar putea considera că au contact cu femeia de 42 de ani, solicitându-li-se să rămână la domiciliu împreună cu familia", se arată într-un comunicat al Guvernului.

 

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți StiriDiaspora și pe Google News

WhatsApp
DC Media Group Audience
Top cele mai citite știri
Crossuri parteneri
Sanatate Vezi toate articolele
Iti place noua modalitate de votare pe stiridiaspora.ro?
pixel