Publicitate
"Nu mi se pare normal să discut - şi eu, şi alţi colegi de-ai noştri - cu mulţi oameni din ţară care ne spun: 'Ştiţi, eu sunt de acord cu principiile enunţate de voi, dar nu pot să spun nimic, pentru că sunt pe primele trei locuri la europarlamentare.' Nu cred că este normal ca domnul Dragnea să facă singur lista de europarlamentare, aşa cum a făcut acum. Pentru că dumnealui are deja o listă în cap, pe care nu a consultat-o cu nimeni şi le-a promis tuturor: 'Tu să stai cuminte, că eşti printre primele trei locuri'", a declarat Firea, miercuri seara, la România Tv.
Întrebată dacă Liviu Dragnea doreşte să candideze la alegerile prezidenţiale, Firea a replicat că liderul PSD se pregătea pentru acest lucru.
"Din discuţiile avute anterior acestor momente, da (doreşte să candideze la prezidenţiale, n.r.). Se pregătea pentru o candidatură. E adevărat, nu era decisă într-un for statutar, încă. Se discuta. Bine, era şi prematur. Se discuta despre această candidatură", a susţinut Firea.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți StiriDiaspora și pe Google News