Poți descărca aplicația:
Get it on App Store Get it on Google Play
Fetiţa din Marea Britanie afectată de o boală incurabilă nu a putut fi salvată, în ciuda eforturilor: Medicii au deconectat aparatele
WhatsApp
Medicii au deconectat aparatele care o ţineau în viaţă pe Indi Gregory, o fetiţă din Marea Britanie afectată de o boală incurabilă şi aflată în centrul unei bătălii juridice între părinţii şi îngrijitorii săi, a anunţat duminică grupul Christian Concern, care sprijină cuplul, informează AFP, citată de Agerpres.

Tratamentul care o ţinea în viaţă pe fetiţa în vârstă de opt luni "a fost întrerupt în urma deciziei Curţii de Apel de vineri", a indicat grupul creştin într-un comunicat.

Părinţii micuţei Indi Gregory erau angajaţi de luni de zile într-o bătălie juridică împotriva medicilor britanici, care recomandaseră deconectarea de la aparate a fetiţei lor, diagnosticată cu o boală mitocondrială incurabilă.

Medicii de la spitalul din Nottingham unde era tratată fetiţa susţinuseră că aceasta are dureri şi suferinţe semnificative, astfel încât o continuare a tratamentului nu este justificată.

Vineri, în cadrul unei ultime audieri, justiţia a decis că întreruperea suportului vital ar trebui să aibă loc într-o unitate medicală şi nu la domiciliul părinţilor, aşa cum doreau aceştia.

Indi a fost transferată de la spital cu o ambulanţă la un centru de îngrijiri paliative, potrivit Christian Concern, care a adăugat că fetiţa a încetat să mai respire noaptea trecută, apoi a reînceput (să respire).

Cazul luase o turnură diplomatică odată cu intervenţia directă a premierului italian Giorgia Meloni pentru a-i acorda in extremis cetăţenia italiană micuţei.

Miercuri însă, un judecător al Înaltei Curţi din Anglia a decis că intervenţia Romei nu schimbă niciuna dintre hotărârile anterioare.

În prezent nu există niciun tratament pentru bolile mitocondriale, care sunt genetice şi împiedică celulele organismului să producă energie.

Sâmbătă, Matteo Bruni, purtătorul de cuvânt al Vaticanului, al cărui spital de pediatrie se oferise să continue să trateze fetiţa, a declarat că Papa Francisc susţine "familia micuţei Indi Gregory (...) şi se roagă pentru ei şi pentru ea".

Italia îi acordase micuței cetățenie, pentru a împiedica deconectarea acesteia de la aparate

 

Recent, guvernul italian îi acordase cetățenie fetiței grav bolnave, în scopul de a împiedica medicii să o deconecteze de la aparatele de menținere a vieții și să permită mutarea ei în Italia.

Citește aici continuarea.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți StiriDiaspora și pe Google News

WhatsApp
Top cele mai citite știri
Crossuri parteneri
Sanatate Vezi toate articolele
pixel