La Muzeul Național „George Enescu", pe parcursul unui an, componența expozițională este îmbogățită cu o stagiune muzicală, care conferă originalitate deplină locului. Se întrunesc astfel, într-un spațiu magic, excepționale elemente arhitecturale, expoziționale și muzicale. Specificitatea locului este vegheată de amintirea lui George Enescu și dă un ton semnificativ melodiei Bucureștiului. Acolo, pe Calea Victoriei 141, avem puse împreună constituentele prin care ne este reactualizată memoria unuia dintre cei mai reprezentativi oameni de muzică.

Palatul Cantacuzino, una dintre cele mai frumoase clădiri de pe Calea Victoriei și din București  Arhiva DC News

Dintre toate obiectele care se găsesc în muzeu: fotografii, manuscrise, decorații, desene, busturi, instrumente muzicale, frac, mască mortuară, vioară, mi-au rămas în memorie pianina C.BECHSTEIN și pianul Steinway & Sons. Ambele au fost aduse de la Paris, după dispariția sa. Nu au fost piane călătoare, dar asta nu le-a împiedicat să devină faimoase.

Palatul Cantacuzino, de mai bine de o jumătate de veac, își face datoria de a genera și regenera muzică de cea mai înaltă calitate, influențând mai ales foarte tinerii muzicieni. Astfel că George Enescu a fost și va rămâne un îndrumător, așa cum numai geniile pot fi, chiar și după dispariția lor, atunci când creațiile lor continuă să fie luate drept model.

Palatul Cantacuzino, mai vechi de o sută de ani, a fost construit după planurile arhitectului Ion D. Berindei în stilul baroc francez. De pe site-ul muzeului aflăm că, la construcția lui (1901-1903) comandată de Gheorghe Grigore Cantacuzino, Berindei a colaborat cu renumiți artiști ai vremii, printre care: G. D. Mirea, Nicolae Vermont (primul student al lui T. Aman) ş pentru picturile murale, arhitectul Emil Wilhelm Becker pentru sculpturi și ornamentația sculpturală și Casa Krieger din Paris pentru decoraţia interioară: tapiserii, candelabre, lămpi și vitralii.

O împletire a dimensiunii enesciene are loc cu ocazia Festivalului George Enescu, când artiștii din diverse colțuri ale mapamondului aduc prin prezența și muzica lor recunoștință memoriei marelui maestru, devenit simbol internațional. În numărul 41-42/ 20 septembrie 2019 din România literară găsim cel mai recent articol consacrat lui George Enescu:

„Taciturn, cumva timid sau introvertit, parcă grijuliu să nu deranjeze pe cineva cu prezența lui, George Enescu este un artist cu atîtea valențe, care așteaptă, încă, să fie descoperite. Sînt multe imagini care surprind starea lui imponderală, poze, înregistrări filmate, picturile lui Baba. În ultimii ani, cu tenacitate formidabilă, cu strategia limpede, directorii Festivalului Enescu au făcut mereu mai mult, mai clar, mai determinant și ferm pentru ca muzica lui să fie interpretată de mari muzicieni și de mari orchestre. (...) Iar ediția de anul acesta mi se pare mulată pe personalitatea lui renascentistă, luminoasă, vizionară."

Maria Constantinescu

Ochii lui Enescu, România literară

Autoarea îl descrie pe George Enescu ca fiind „generos, cald, dedicat pasiunii sale, clocotind mereu ca un vulcan activ, a trăit absorbit în universurile din mintea lui, în sonorități fabuloase pe care le crea sau le interpreta. A dăruit enorm celor din jur, celor pe care i-a inițiat, format, modelat, celor care stat în preajmă, spectatorilor din lumea întreagă."

S-a creat o legătură între Festivalul George Enescu și Muzeul Național „George Enescu" și asta pentru că o bună parte dintre numeroșii străini care vin la Festival, țin să viziteze și Muzeul și să vadă de aproape lucrurile care i-au aparținut sau pe care le-a atins George Enescu. Muzeul Colecțiilor de Artă, secție a Muzeului Național de Artă al României, lucrează la crearea unui circuit al picturilor cu teme muzicale, fiind un bun prilej pentru vizitatorii melomani ai Bucureștiului de a intra în contact și cu lumea imaginilor vizuale și de a le pune împreună pe durata șederii lor în Capitala României.

George Enescu a fost primul muzician român care a devenit membru al Academiei Române Arhiva DC News

Dintr-un articol publicat pe descoperă.ro, semnat de Mariana Petrescu, consilier la Muzeul Național „George Enescu" aflăm că, în 1932, George Enescu a fost primul muzician român care a devenit membru al Academiei Române.

„Soții Enescu au locuit într-un apartament din actuala stradă George Enescu, precum şi într-altul din zona Cişmigiu, iar ultimii doi ani, înainte de plecarea din ţară din 1946, au stat în casa din spatele palatului, actuala Casă Memorială „George Enescu". Lui George Enescu nu îi plăcea bogăția, luxul. Spunea în memoriile lui că: Acolo unde lucrez nu îmi trebuie lux, îmi ajunge o masă de brad şi lumină potrivită''.

George Enescu avea opt ani când a murit Mihai Eminescu, alt botoșănean genial. Poate că acest amănunt să nu aibă nicio importanță sau poate să reprezinte axul unui filon genial foarte prețios, o ștafetă creativă care își schimbă forma din cuvânt în cântec și invers, ca apoi să se întrepătrundă. Ambii au consacrat naturii și folclorului o semnificativă importantă, atitudine care a generat inegalabile creații de care astăzi ne bucurăm și cu care ne putem mândri.

La sfârșitul anilor 70, Nichita Stănescu spunea într-o emisiune la Televiziunea Română: „cel mai frumos catren, de-aș fi în stare să-l scriu vreodată, ar avea patru versuri: Eminescu, Grigorescu, Enescu, Brâncuși".