„Biserica poartă hramurile Buna Vestire și Sfântul Anton. Edificiul impunător uimește prin stilul arhitectural influențat de biserica mănăstirii Cozia – același plan treflat de tip sârbesc, pronaosul în formă aproape pătrată, cu ferestre mari pe fațadele de nord și sud, acoperit cu o boltă cilindrică. Naosul susține prin arce turla așezată pe un tambur circular la interior, având 12 laturi la exterior. Observați turla boltită, având calota sferică", explică George, unul dintre ghizii care le dezvăluie turiștilor misterele ascunse printre zidurile vechi ale clădirilor din Centrul Istoric.

Vizitatorii pășesc în secularul lăcaș de cult cu mare atenție, aproape ținându-și respirația, pentru a nu deranja umbrele marilor celor care au scris istoria acestor locuri, prin faptele lor și ale căror nume se leagă de această biserică ce-și primește și astăzi credincioșii. Trecerea dintre pronaos și naos se face pe sub un arc dublu. Ghidul ne explică de ce altarul are două „absidiole" care îl flanchează: „proscomidia" și „diaconiconul". Și de ce lăcașul nu mai are pridvor. „La construcția bisericii a fost folosit contrafortul pentru prima dată în Țara Românească, fiind de influență moldovenească, influență pusă pe seama soției ctitorului, Doamna Chiajna, fiica domnitorului Petru Rareș, din Moldova. Inovațiile arhitecturale reprezintă un progres pentru Țara Românească, de la acea vreme. Biserica, așa cum o puteți vedea acum, a fost construită pe locul alteia mai vechi, din lemn, și a servit drept capelă pentru Curtea Domnească, fiind o copie a mănăstirii Cozia. Pe exteriorul zidurilor vedeți straturi de cărămidă aparentă. Pictura veche a fost făcută sub domnia lui Petru cel Tânar, dar nu s-a păstrat. Și pisania originală a bisericii a dispărut și s-a păstrat cea pusă de Șerban Cantacuzino, la 1715, când a fost refăcută pictura, adăugându-se, la intrare, acel frumos chenar de piatră, sculptat în stil renascentist", mai explică George, ghidul nostru din Centrul Vechi. Privirile tuturor sunt pline de admirație. Oamenii evită să-și vorbească și chiar nu fotografiază, parcă pentru a nu deranja vechea biserică, ce nu este doar un edificiu cu istorie bogată, ci are suflet...

Pe urmele starețului Ioanichie și a bisericii lui

Tot în tăcere, după circa 20 de minute, ieșim înapoi, pe Strada Franceză, iar ghidul ne spune că vom merge către o altă biserică celebră din această zonă: Stavropoleos. Dar, mai întâi ne oprim la Curtea Veche, pe care unii dintre turiști o fotografiază cu interes. Ghidul nostru ne spune, pe scurt, povestea ruinelor din centrul vechi al Capitalei: „Este prima curte domnească din București, care a funcționat până în anul 1718, când a fost mistuită de un incendiu puternic, ce a distrus întregul oraș. A fost afectată grav și în urma cutremurului din anul 1738. Curtea Domnească era formată din Palatul Voievodal, biserica pe care tocmai ați văzut-o, case cu saloane de recepție, cancelariile domnești, grajduri și grădini. Cei mai mulți istorici susțin că a fost ctitorită de domnitorul Țării Românești Mircea cel Bătrân, bunicul lui Vlad Țepeș, la sfârșitul secolului al XIV-lea - începutul secolului a XV-lea. Ceea ce vedeți sunt ruinele Palatului Voievodal, sit arheologic protejat, iar în interior este amenajat Muzeul Curtea Veche".

Curtea interioară a Bisericii Stavropoleos  Arhiva DC News

Nu petrecem mai mult de 20 de minute aici, pentru a admira ruinele ce au dus în spate începuturile istoriei Capitalei. Apoi ieșim, pentru a merge mai departe, spre Muzeul de Istorie. De aici ne îndreptăm spre vechiul lăcaș de cult ortodox, construit în stil brâncovenesc: Biserica Stavropoleos, cu hramul Sfinților. Arhangheli Mihail și Gavriil. Numele „Stavropoleos" este forma românească a cuvântului grecesc „Stauropolis" - „Orașul Crucii".

„Biserica Stavropoleos este inclusă în Lista monumentelor istorice din România. A fost construită în anul 1724, în timpul domniei lui Nicolae Mavrocordat, domn al Țării Românești între anii 1719 și 1730. Edificiul a fost ridicat de arhimandritul Ioanichie Stratonikeas, originar din Epir. În curtea hanului său, construit în 1704, Ioanichie a zidit biserica și o mănăstire, susținută economic din veniturile de la han. Chiar dacă astăzi ni se pare ceva straniu, era o situație frecvent întâlnită în epoca respectivă. În anul 1726, starețul Ioanichie a fost ales mitropolit al Stavropolei și exarh al Cariei, iar mănăstirea pe care a construit-o poartă de atunci numele Stavropoleos, după numele vechiului scaun", ne explică George.

Interiorul Bisericii Stavropoleus  Arhivă DC News

Ctitorul bisericii, starețul Ioanichie, a murit la 7 februarie 1742, la vârsta de 61 de ani, și a fost îngropat în biserica sa. Hanul și anexele mănăstirii au fost demolate la sfârșitul secolului al XIX-lea. În timp, turla bisericii a căzut, din cauza cutremurelor care au afectat-o, dar a fost restaurată la începutul secolului al XX-lea. Astăzi, din vechea mănăstire a mai rămas doar biserica, iar în imediata apropiere putem vedea o construcție ridicată la începutul secolului al XX-lea, construită după planurile arhitectului Ion Mincu, ce adăpostește o bibliotecă, o sală de conferințe și o colecție de icoane vechi, de la începutul secolului al XVIII-lea. Tot aici putem admira obiecte de cult și fragmente de frescă recuperate de la bisericile demolate în timpul regimului comunist.

Aflată pe Strada Feanceză nr. 1, Biserica Sfântul Dumitru-Poștă (Sfântul Dumitru de Jurământ) aproape de Muzeul Național de Istorie a României (fost Palatul Poștelor, de unde și denumirea bisericii), a fost ridicată în 1819, pe locul unei mai vechi biserici, de prin secolul al XIV-lea. Lăcașul adăpostește mai multe sfinte moaște: ale Sfântului Pantelimon, ale Sfântului Haralambie, ale Sfinților Antipa și Nicanor. Totodată, este singura biserică din Capitală unde veți găsi o icoană veche cu Sfântul Iuda Tadeul.

Avem timp să tragem aer în piept, după ce ne-am ținut din nou respirația, marcați de măreția istoriei monumentului. Abia după ce am ieșit din nou în aglomerația urbană a străduțelor din centrul istoric, am început să vorbim mai tare, ca și cum ne-ar fi oprit cineva sau ceva, o forță care ne-a impus până atunci tăcerea, pentru a lăsa vechea biserică să-și spună povestea, atât prin intermediul ghidului nostru, cât și direct, prin piatra care parcă vorbește despre trecutul orașului. De la Stavropoleos, plimbarea pe străzile care altă dată își găzduiau negustorii și meșteșugarii, este antrenantă. Mergem acum spre Universitate, unde vom vedea o altă minune arhitecturală: Biserica Rusă.

Cupola și catapeteasma Bisericii Ruse, cunoscută și ca Biserica studenților. Lăcașul  se numără printre ultimele ctitorii ale țarului Nicolae al II-lea   Arhiva DC News

De pe Strada Stavropoleos ieșim pe Smârdan, apoi intrăm pe Ion Ghica, unde ne întâmpină culorile vesele ale Bisericii Sfântul Nicolae, cu turle specifice arhitecturii rusești, foarte aproape de Piața Universității. „Biserica a fost ridicată între 1905 și 1909, din inițiativa ambasadorului rus Mihail Nicolaevici Ghiers, cu sprijinul țarului Nicolae al II-lea, pentru personalul ambasadei și credincioșii ruși din Capitală. Curtea imperială a pus la dispoziție constructorilor 600.000 de ruble, în aur, cu decizia de a nu se face economii la materiale de costrucții sau la ornamente. Biserica a fost construită după planurile arhitectului rus V. A. Preobrajenski. Pictura interioară, realizată de pictorul rus Constantin Vasiliev, este în ulei, în stilul vechii picturi bizantine sau al picturii de la Muntele Athos. Iconostasul a fost sculptat în lemn și poleit cu aur, fiind pictat de Viktor Vașnețov, după modelul celui din Catedrala „Sf. Arhangheli" din Kremlin", ne exlică George.

După aproape trei ore de incursiune în istoria vechiului București, mergând pe urmele legendelor și ale marilor ctitorii, ieșim din nou la lumină, pentru a ne bucura de socializare, la una dintre terasele vesele din Centrul Vechi – un adevărat muzeu interactiv, în aer liber!