Poți descărca aplicația:
Get it on App Store Get it on Google Play
Europarlamentarul Maria Teodorescu semnalează că ajutoare de la CE pentru cei afectați de inundații au fost întârziate
WhatsApp
Europarlamentarul Maria Georgiana Teodorescu spune că ajutoarele UE pentru inundații vor întârzia din cauza opoziției "socialiștilor și liberalilor".
sursa foto: Inquam Photos / George Călin

Publicitate

Ajutoarele financiare de la Comisia Europeană destinate statelor membre afectate de inundații ar putea fi întârziate din cauza unei decizii controversate din Parlamentul European, susține europarlamentarul Maria Georgiana Teodorescu. Aceasta a acuzat partidele socialiste și liberale că ar fi împiedicat adoptarea unei proceduri de urgență propusă pentru a accelera finanțarea, favorizând în schimb o procedură „lungă și stufoasă”.

„Comisia a vrut să ușureze procedura și să trimită bani mai repede și mai ușor pentru țările care sunt afectate de inundații! Din păcate, socialiștii și liberalii s-au opus, dorind procedura lungă și stufoasă!”, a scris Teodorescu pe pagina sa de Facebook.

Potrivit europarlamentarului, situația a fost discutată în cadrul comisiilor REGI și EMPL, ambele responsabile de procedura RESTORE, un mecanism de sprijin regional de urgență propus de Comisie pentru reconstrucție. RESTORE modifică atât Regulamentul Fondului European de Dezvoltare Regională (FEDR), cât și cel al Fondului Social European Plus (FSE+), oferind măsuri de sprijin pentru statele membre afectate de dezastre naturale.

Teodorescu explică că pe 22 octombrie 2024, comisia REGI a propus aplicarea unei proceduri de urgență în temeiul articolului 170, alineatul 6, din Regulamentul de procedură. Aceasta ar fi permis ocolirea fazei de comisie și trimiterea directă a dosarului spre vot în Plen, reducând astfel cu cel puțin trei săptămâni timpul necesar pentru adoptarea documentului.

Cu toate acestea, coordonatorii grupurilor S&D (socialiști), EPP (liberali) și Renew din ambele comisii – REGI și EMPL – au votat împotriva procedurii de urgență, optând pentru o abordare standard care include dezbateri, amendamente și voturi suplimentare. Aceasta este o procedură mai lentă, care ar întârzia alocarea fondurilor către statele afectate, printre care și România.

Teodorescu, care este coordonator EMPL din partea grupului ECR, a votat în favoarea procedurii de urgență. Aceasta a subliniat că procedura rapidă ar fi permis României să primească rapid fondurile necesare pentru a ajuta comunitățile afectate. „Eu, în calitate de coordonator EMPL din partea grupului ECR, am votat pentru procedura de urgență, singura care ar aduce bani rapid României pentru ajutarea celor în nevoie”, a declarat Teodorescu.

În context, europarlamentarul a menționat și că președintele comisiei REGI este Dragoș Benea, un reprezentant PSD din România.

 

Articol susținut de grupul ECR din Parlamentul European - https://www.ecrgroup.eu/ 

logo-ecr-group_87490600

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți StiriDiaspora și pe Google News

WhatsApp
Top cele mai citite știri
Crossuri parteneri
Politică Vezi toate articolele
pixel