Poți descărca aplicația:
Get it on App Store Get it on Google Play
Emmanuel Macron: A folosi cuvântul genocid „nu va ajuta Ucraina”
WhatsApp
Preşedintele francez, Emmanuel Macron, şi-a justificat joi decizia de a nu folosi cuvântul genocid împotriva lui Vladimir Putin spunând că "escaladarea verbală" "nu va ajuta Ucraina" şi i-ar putea antrena pe occidentali să intervină, scrie AFP.

Şeful statului francez a precizat la postul de radio France Bleu că a vorbit joi dimineaţă cu omologul său ucrainean, Volodimir Zelenski, care miercuri a considerat "foarte dureros" refuzul său de a denunţa "genocidul" din ţara sa. Cei preşedinţi urmau să vorbească din nou la sfârşitul zilei, a indicat el.

"Cuvântul genocid are un sens" şi "trebuie calificat de jurişti, nu de politicieni", a declarat Emmanuel Macron, într-o vizită la Le Havre (nord-vest) în cadrul campaniei sale pentru alegerile prezidenţiale din Franţa.

În opinia sa, "statele care consideră că este un genocid trebuie să intervină prin convenţiile internaţionale. Asta vor oamenii? Nu cred", pentru că asta ar însemna "a deveni cobeligerant" al conflictului.

"Trebuie ca toată lumea să ştie să-şi păstreze raţiunea, nu ajută Ucraina a intra într-o escaladare verbală fără să se tragă toate consecinţele", a avertizat el.

"Păstrez aceeaşi linie de acţiune: să facem totul pentru a opri acest război, să fim alături de ucraineni, să avem în continuare măsurile de solidaritate şi să lucrăm pentru a găsi pacea şi a ne proteja compatrioţii de război", a ţinut el să adauge la postul de radio.

 

Macron şi Zelenski au discutat din nou joi seară



Preşedinţii Macron şi Zelenski au discutat din nou joi seară, a informat Palatul Elysée, potrivit căruia şeful statului ucrainean "i-a mulţumit" omologului său francez pentru livrările de arme care au avut loc.

Emmanuel Macron, a subliniat Palatul Elysée, i-a dat asigurări interlocutorului său că Franţa a rămas mobilizată pentru a răspunde nevoilor umanitare ale populaţiei din Ucraina, prin trimiterea de ajutoare necesare pe teren şi prin continuarea acţiunii cu organizaţiile internaţionale competente pentru a permite evacuarea civililor spre destinaţii alese de ei. Un nou convoi va pleca mâine".

Mai mulţi lideri, printre care preşedintele american, Joe Biden, îl acuză pe Vladimir Putin că a comis un "genocid" în Ucraina, poziţie salutată de Kiev.

Dar, pe lângă Emmanuel Macron, cancelarul german, Olaf Scholz, şi secretarul general al ONU, Antonio Guterres, s-au abţinut de la folosirea acestui termen. "Genocidul este strict definit în dreptul internaţional. Iar la ONU, ne bazăm pe determinarea juridică a organelor judiciare corespunzătoare", a spus Antonio Guterres. 

 

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți StiriDiaspora și pe Google News

WhatsApp
Top cele mai citite știri
Crossuri parteneri
Internațional Vezi toate articolele
pixel