Poți descărca aplicația:
Get it on App Store Get it on Google Play
Elena Udrea urmează să afle dacă judecătorii o vor trimite în România
WhatsApp
Curtea de Apel din Sofia decide astăzi extrădarea fostului ministru al Turismului Elena Udrea, care are de executat în România o condamnare de 6 ani închisoare.

Potrivit reprezentanţilor Curţii de Apel din Sofia, avocaţii Elenei Udrea au depus o serie de documente şi plângeri, în baza cărora apărarea argumentează că extrădarea fostului ministru nu trebuie să aibă loc, deoarece în România i-a fost încălcat dreptul la un proces echitabil. Avocaţii au mai invocat faptul că unul dintre judecătorii români care s-a pronunţat în cazul ei nu depusese jurământul în calitate de magistrat.

De asemenea, apărarea a arătat că există o decizie a Curţii Constituţionale din România, prin care a fost anulată pedeapsa primită de Elena Udrea.

„Cu toate acestea, autorităţile române fac presiuni pentru extrădarea ei, iar între timp aceasta a primit o serie de ameninţări”, au mai spus avocaţii.

 

Curtea a solicitat părţii române toate documentele legate de dosarul Elenei Udrea



Judecătorii de la Curtea de Apel din Sofia au subliniat că, în virtutea unei decizii a Curţii de Justiţie a Uniunii Europene cu sediul la Luxemburg, au obligaţia de a verifica acuzaţiile formulate de avocaţii Elenei Udrea, în virtutea dreptului la un proces echitabil.

Curtea a solicitat părţii române toate documentele legate de dosarul Elenei Udrea şi, în funcţie de momentul în care vor primi aceste documente, instanţa va decide dacă admite cererea de extrădare.

Pe 10 mai, Curtea de Apel din Sofia a amânat dezbaterile, după ce unul dintre avocaţii fostului ministru nu a reuşit să ajungă la tribunal din cauza unei probleme medicale, respectiv a avut un accident.

 

Elena Udrea a fugit din România



La începutul lunii aprilie, Elena Udrea a fugit din România, înainte ca Instanţa supremă să confirme condamnarea de 6 ani închisoare primită în dosarul Gala Bute.

Pe 7 aprilie, Udrea a fost prinsă de poliţia de frontieră din Bulgaria, în timp ce încerca să treacă în Grecia cu un autoturism pe la punctul de trecere Kulata.

La mijlocul lunii aprilie, tribunalul districtual din Blagoevgrad a aprobat punerea în executare a mandatului european emis pe numele ei şi extrădarea în România.

Elena Udrea a atacat cu apel acest verdict la Curtea de Apel din Sofia.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți StiriDiaspora și pe Google News

WhatsApp
Top cele mai citite știri
Crossuri parteneri
Politică Vezi toate articolele
pixel