Poți descărca aplicația:
Get it on App Store Get it on Google Play
Elena Udrea rămâne în penitenciar. Instanța a respins noua contestație
WhatsApp
Elena Udrea rămâne în continuare în spatele gratiilor, după ce instanța supremă i-a respins definitiv o cale extraordinară prin care a atacat decizia de condamnare la 6 ani de închisoare în dosarul Gala Bute.

Elena Udrea, care este închisă la Penitenciarul Târgșor, a fost adusă la Înalta Curte de Casație și Justiție, care i-a judecat contestația la executare.

„Respinge, ca nefondată, contestaţia formulată de contestatoarea condamnată Udrea Elena Gabriela împotriva sentinţei nr. 466 din data de 1 noiembrie 2022 pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Secţia penală, în dosarul nr. 1201/1/2022.În baza art. 275 alin. (2) din Codul de procedură penală, obligă contestatoarea condamnată la plata sumei de 200 lei, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

În baza art. 275 alin. (6) din Codul de procedură penală, onorariul parţial cuvenit apărătorului desemnat din oficiu pentru contestatoare, până la prezentarea apărătorului ales, în cuantum de 85 lei, rămâne în sarcina statului. Definitivă”, este hotărârea luată luni de Înalta Curte.

Fostul ministru al Turismului se află acum în Penitenciarul de femei Târgșorul Nou, unde execută 6 ani de închisoare în dosarul Gala Bute. Sentinţa definitivă de condamnare a fost dată în iunie 2018 şi confirmată în aprilie 2022 prin respingerea unei contestaţii în anulare.

Vezi mai jos care au fost ultimele ei declarații despre justiția din România postate dumincă pe pagina sa oficială de Facebook.

Vezi și

 

Elena Udrea spune că s-a întors în România din patriotism: „Mi-am dorit să cresc fetița în țara mea. Puteam să merg oriunde în Europa"

 

Elena Udrea, aflată acum după gratii, a declarat că a fost cea mai mare greșeală să se încreadă în "justiția" din România, când ar fi putut să își crească fetița liniștită în orice altă țară.

Fostul ministru al Turismului a revenit cu o nouă postare pe pagina sa de socializare, în urma înmormântării lui Rudel Obreja, fostul preşedintele al Federaţiei Române de Box, condamnat alături de Udrea la închisoare în dosarul Gala Bute.

„M-am întors în România pentru că mi-am dorit să îmi cresc fetița în țara mea, care este și țara ei. [...] Și cât de tare m-am înșelat!!! Pentru că am decis să vin în România și să mă încred în "justiție", zac în pușcărie... iar copilul meu crește, de un an, fără mamă. ”

Continuă știrea AICI.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți StiriDiaspora și pe Google News

WhatsApp
Top cele mai citite știri
Crossuri parteneri
Politică Vezi toate articolele
pixel