Poți descărca aplicația:
Get it on App Store Get it on Google Play
Elena Lasconi: Cei 9 judecători numiți politic au decis că voința românilor nu contează. Democrația din România este pusă la grea încercare
WhatsApp
Elena Lasconi a ieșit într-o conferința de presă cu un mesaj foarte scurt. 

Elena Lasconi este furioasă după ce Curtea Constituțională a României a decis renumărarea voturilor. Ea se teme că ar putea fi depășită de Marcel Ciolacu, cel care se află la doar 2700 de voturi în urma ei, în contextul în care renumărarea voturilor se va face în prefecturi, iar șefii acestor instituții sunt la rândul lor numiți de PSD și PNL. 

"România are în acest moment doi dușmani, două sisteme: cel mai rău sistem, Rusia, și un sistem construit vreme de 35 de ani de către politicieni care au văzut doar propriul interes. Ajunge! De noi depinde dacă lăsăm Rusia să ne facă agenda și tot de noi depinde dacă lăsăm impostori cu interese dubioase să ne conducă. De indivizi care, pentru binele lor și al prietenilor lor, ar fi în stare să dea foc la țară. Duminica trecută, 9,5 milioane de români au votat în țară și în diaspora și vă mulțumesc pentru asta," a spus Elena Lasconi.

Lasconi speră că Ciolacu își va respecta promisiunea

Elena Lasconi l-a nominalizat și pe Marcel Ciolacu în discursul ei, probabil cu gândul la ultimele declarații, prin care șeful PSD a spus că se va retrage din cursa prezidențială, chiar dacă noua numărătoare l-ar da pe locul doi. 

"Și doar 9 numiți politic (judecătorii CCR sunt numiți politic-n.r.) au decis că voința voastră nu contează. Au decis să schimbe regulile jocului doar pentru că pot. Sunt aici în fața dvs. și am un mesaj foarte simplu: nu îi voi lăsa să-și bată joc de democrație și de voința voastră! Nu voi ceda. Românii știu cine este adevăratul mincinos. Știu pentru că sunt inteligenți. Îmi doresc să unesc toți românii și să schimbăm realitatea ultimilor 35 de ani. Să supraviețuim interferenței Rusiei, dar pentru asta e nevoie să fim mai uniți ca niciodată. Inclusiv cu domnul Ciolacu, care este și el român. Dumnezeu vede toate acțiunile noastre. Democrația din România este pusă la grea încercare.

Fac un apel către instituțiile statului: nu distrugeți democrația din România. Țineți cont de părerea românilor: nu mai ignorați poporul. Nu mai învrăjbiți român cu român. Încă o dată: mesajul meu este simplu: nu vă bateți joc de democrația din România. Sunt candidatul tuturor românilor. După 35 de ani, avem oportunitatea de a avea un președinte care să unească românii, nu să dezbine acest popor," a mai declarat Elena Lasconi. 

Rămâne însă de văzut dacă Marcel Ciolacu se va retrage din cursa prezidențială, pentru că în cazul renumărării voturilor și schimbării clasamentului, adică Ciolacu să fie pe locul 2, pentru că CCR ar putea decide repetarea alegerilor prezidențiale din turul 1. 

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți StiriDiaspora și pe Google News

WhatsApp
Top cele mai citite știri
Crossuri parteneri
Politică Vezi toate articolele
pixel