"Am decis să accept candidatura, am decis să accept un post de deputat, să fiu candidată la Constanța. La Constanța e a doua mea casă. M-am născut în Constanța, am crescut în Constanța, familia tatălui meu locuiește în Constanța. Doresc să-mi aduc aportul, doresc să-mi folosesc experiența căpătată în Parlamentul European”, anunță Elena Băsescu.
Ea spune că va promova în Parlament interesele familiilor monoparentale.
„Prin rolul pe care l-am avut în ultimii ani, acela de mamă singură a trei copii, am căpătat o dimensiune diferită a societății. Am realizat că societatea românească nu sprijină suficient familiile monoparentale”, spune Elena Băsescu, care precizează că va propune inițiative parlamentare în acest sens, potrivit Mediafax.
Elena Băsescu a avut un mandat de europarlamentar între 2009 și 2014.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți StiriDiaspora și pe Google News