Poți descărca aplicația:
Get it on App Store Get it on Google Play
Economia Germaniei, în picaj. Institutele de analiză sunt foarte pesimiste 
WhatsApp
Principalele institute economice din Germania aproape şi-au înjumătăţit estimarea lor comună din primăvară privind ritmul de creştere ce va fi înregistrat în acest an de cea mai mare economie a Europei şi au înrăutăţit previziunile pentru anul viitor, din cauza crizei gazelor, transmite Reuters.

Prognozele bianuale, care sunt utilizate de Guvernul de la Berlin la elaborarea propriilor sale previziuni economice, sunt elaborate de Halle Institute for Economic Research (IWH), Ifo din Munchen, IfW din Kiel şi RWI-Leibniz Institute for Economic Research din Essen. Acestea se aşteaptă la un avans al PIB-ului Germaniei de 1,4% în 2022, de la un nivel de 2,7% previzionat anterior, şi un declin de 0,4% în 2023, de la un avans de 3,1% estimat în primăvară.

Conform unui scenariu de risc ce prevede o iarnă extrem de rece, penurie în aprovizionarea cu gaze şi insuficienţa economisirii energiei, cele patru institute economice avertizează că PIB-ul Germaniei s-ar putea contracta cu 7,9% în 2023 şi cu 4,2% în 2024.

"Criza de pe piaţa gazelor are un impact sever asupra economiei Germaniei. Majorarea preţului gazelor sporeşte drastic costurile cu energia, ducând la o reducere masivă a puterii de cumpărare", susţin Ifo, IfW Kiel, IWH şi RWI.

Şi Banca Centrală a Germaniei (Bundesbank) a avertizat că economia ţării se contractă deja şi situaţia este posibil să se agraveze în lunile de iarnă, pe măsură ce consumul de gaze naturale va fi oprit sau raţionalizat.

Lipsa gazelor, o mare problemă pentru Germania



Reducerea livrărilor de energie, ca o consecinţă directă a războiului din Ucraina, conduce la creşterea preţurilor şi înmulţirea incertitudinilor în Germania, afectând atât companiile, cât şi gospodăriile, a apreciat Bundesbank în raportul său lunar. Chiar dacă rezervele de gaze vor ajuta, probabil, la evitarea unei raţionalizări la iarnă, activitatea economică este posibil să înregistreze un uşor declin în trimestrul al treilea, urmând ca în următoarele două trimestre să fie înregistrată o contracţie semnificativă, estimează Bundesbank.

"Sunt din ce în ce mai multe semne de recesiune ale economiei germane, în sensul unui declin clar, generalizat şi de durată a activităţi economice", a indicat Banca Centrală a Germaniei.

Luna aceasta, Ifo a anunţat că se aşteaptă la o recesiune tehnică în primul trimestrul din 2023, cu o contracţie a PIB de 0,4%, după un recul de 0,2% în trimestrul patru al acestui an, relatează Agerpres. 

Scholz vrea să modernizeze armata Germaniei

 

Germania trebuie să devină ''forţa armată cea mai bine echipată din Europa'', a susţinut cancelarul german Olaf Scholz, după ani de analize ''eronate'' conform cărora ţara sa ar fi ''înconjurată de prieteni'', transmit AFP şi Reuters.

''În calitate de ţara cea mai populată, dotată cu cea mai mare putere economică şi situată în centrul continentului, armata noastră trebuie să devină pilonul apărării convenţionale în Europa, forţa armată cea mai bine echipată din Europa'', a declarat Olaf Scholz într-un discurs în faţa unor ofiţeri de rang înalt din Bundeswehr.

Invazia rusă din Ucraina a constituit un moment de cotitură pentru politica germană în domeniul apărării, antrenând crearea unui fond special de aproximativ 100 de miliarde euro, de la bugetul federal, pentru investiţii şi proiecte de înarmare.

''Un fost ministru german al apărării credea că nu suntem înconjuraţi decât de prieteni. Consecinţe eronate, aşa cum ştim astăzi, dacă privim starea armatei germane. În acelaşi timp, noi demonstrăm în mod clar şi de o manieră credibilă că Germania este gata să-şi asume o responsabilitate de prim plan în securitatea continentului nostru'', a accentuat el.

Criticat pentru sprijinul său militar, considerat insuficient, pentru Kiev, succesorul Angelei Merkel s-a pronunţat în favoarea creării unui ''cartier general european'' care ar urma să ''desfăşoare misiuni - fie că este vorba de o evacuare a cetăţenilor noştri, aşa cum a fost cazul anul trecut în Afganistan, fie că ne referim la o misiune europeană de consiliere sau de formare, precum în Irak, Mali sau Niger''.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți StiriDiaspora și pe Google News

WhatsApp
Top cele mai citite știri
Crossuri parteneri
Economie Vezi toate articolele
pixel