Poți descărca aplicația:
Get it on App Store Get it on Google Play
Congres PSD. Ecaterina Andronescu: Am putea ieși din istorie
WhatsApp
Ecaterina Andronescu, ministru al Educației în guvernul Dăncilă, atrage atenția asupra faptului că PSD ar putea ieși din istorie.

Declarația a fost făcută la Realitatea TV, după CEx-ul de vineri seara.

Andronescu spune că dacă PSD, la Congresul de sâmbătă, de la Sala Palatului, nu va răspunde la întrebarea "De ce urăște populația PSD-ul?", atunci riscă să iasă din istorie.

Andronescu susține că este obligatoriu ca partidul să facă o analiză rapidă a derapajelor din trecutul recent și să repare greselile "impardonabile" din epoca Dragnea.

"Acum PSD este într-o situație, nu de război, dar într-o situație nemulțumitoare. Trebuie să aflăm de ce am obținut cel mai mic scor din istorie. De ce a ajuns populația să urască PSD? Nu pot fi puse toate greșelile pe seama unui singur om. Dacă mâine la congres vom trata cu sinceritate aceste teme, vom merge înainte cu toată responsabilitatea. E obligatoriu. Altfel, PSD ar putea să iasă din istorie - dacă nu înțelegem de ce am nemulțumit populația. Am tratat anumiți oameni cu aroganță. Sper să ne regăsim cadența. Cred că doamna Dăncilă are cele mai multe șanse (de a ajunge președintele PSD - n.red). Trebuie să schimbăm lucrurile care nu merg. I-am supărat pe oameni și trebuie să vedem cum putem să-i recâștigăm", a declarat Ecaterina Andronescu în dialogul cu Octavian Hoandră la "Realitatea Românească".

[citeste si]

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți StiriDiaspora și pe Google News

WhatsApp
Top cele mai citite știri
Crossuri parteneri
Politică Vezi toate articolele
pixel