În emisiunea „Pe plan extern”, în care a fost abordată situația comunităților de români în contextul războiului de agresiune generat de invazia neprovocată și ilegală a Federației Ruse împotriva Ucrainei, Marin Gherman a discutat despre modul în care comunitatea vorbitoare de limba română, din nordul Bucovinei, dar și din Odessa, este afectată de ceea ce se întâmplă de 9 luni în statul vecin.
Marin Gherman, care se află la Suceava după invadarea brutală a Ucrainei de către Rusia, va discuta despre cum e afectată comunitatea de români de acest conflict, perspective de pace, dar și despre faptul că există români care luptă azi pe front.
Nu vor fi evitate nici teme sensibile precum integrarea europeană a Ucrainei, drepturile minorității române din Ucraina, dar și modul în care propaganda a afectat comunitatea românească și nu numai.
Multe alte subiecte vor fi discutate în cadrul emisiunii.
Emisiunea va fi difuzată miercuri, 23 noiembrie 2022, începând cu ora 17:00 și face parte din cadrul campaniei "Apel la Educație", realizată cu sprijinul Departamentului pentru Românii de Pretutindeni.
Marin Gherman este director al Institutului de Studii Politice și Capital Social (Cernăuți, Ucraina), doctor în științe politice. În 2010 a absolvit cu mențiune Universitatea Națională „Iuri Fedkovici” din Cernăuți, iar în 2014 – își susține teza de doctorat, având ca temă de cercetare „Teoriile capitalului social în studierea proceselor de integrare europeană din cadrul societăților postsocialiste (studiu de caz Ucraina, România)”.
Este lector univ. asociat al Universității „Ștefan cel Mare” din Suceava, editorialist la Veridica – publicație specializată în monitorizarea, analiza și demontarea campaniilor de fake news, dezinformare și manipulare din Europa Centrală și de Est, jurnalist la Libertatea (București).
Președinte-fondator și redactor-șef al Centrului Media BucPress, care include patru organe de presă de limba română: Agenția de știri BucPress, Radio Cernăuți, BucPress TV și revista BucPress. Este redactor-șef adjunct la revista de istorie și cultură „Glasul Bucovinei” (Cernăuți – București). Membru al Uniunii Scriitorilor din Republica Moldova și al Societății Scriitorilor Români din Cernăuți.
Autor de studii publicate în reviste de specialitate, coautor a cinci monografii științifice: „Societatea civilă și capitalul social în noile state membre ale UE” (Cernăuți, Tehnodruk, 2015), „Sprache Politik und Konflikte in der Ukraine, Republik Moldau und Georgien” (Leipzig, 2017), „Peisajul etnocultural și etnopolitic al regiunilor de frontieră din Ucraina, R.Moldova și România. Retrospectivă istorică și actualitate” (Cernăuți, Tehnodruk, 2018), „Intersecții educative: dialog cu minoritățile naționale din regiunile Cernăuți și Transcarpatia” (Drogobici, Tek-LTD, 2020), „COVID-19. Dimensiuni ale gestionării pandemiei” (Iași, Editura Junimea, 2020).
A fost consultant politic, șef al birourilor electorale, manager al campaniilor informaționale și proiectelor internaționale de analiză a presei, coordonator al proiectelor transfrontaliere finanțate de UE și altor programe de granturi.
Interese științifice: teoria și practica acumulării capitalului social, procesele de integrare europeană în statele din Europa Centrală și de Est, procesele informaționale, evoluția mass-media, relațiile ucraineano-române, procesele geopolitice actuale.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți StiriDiaspora și pe Google News