Poți descărca aplicația:
Get it on App Store Get it on Google Play
După demisia din PSD, nașul lui Năstase pleacă și de la Protecția Consumatorului. „Corrado Cattani“ vrea la primărie
WhatsApp
Fostul șef al ANPC, Horia Cnstantinescu, va părăsi instituția âncepând cu 6 martie, pentru a se dedica precmpanii electorale. El a anunțat că vrea să candideze la Primăria Constanța, dar nu din partea PSD, partid din care făcea parte până de curând.

Horia Constantinescu, fostul președinte al Autorităţii Naţionale pentru Protecţia Consumatorilor (ANPC) şi şeful Comisariatului Judeţean pentru Protecţia Consumatorilor Constanţa, părăsește această funcție, după ce a demisionat și din  PSD. Începând cu data de pe 6 martie, la conducerea CJPC Constanța va veni un alt comisar-șef.

Constantinescu, „botezat“ Corrado Cattani de fostul ministru de Interne Nicolae Moga (PSD) și-a anunțat intenția de a candida la Primăria Constanța și a cerut suspendarea din funcție până la finalizarea campaniei electorale. Numai că PSD va susține la Constanța pe actualul primar, Decebal Făgădău, astfel că viitorul fost șef al Protecției Consumatorilor va trebui să găsească o altă formulă pentru a candida.

Constantinescu este totodată și nașul de cununie al lui Andrei Năstase și, la rândul său, Andrei Năstase a botezat unul dintre copiii lui Constantinescu. În episodul ”bodyguarzilor” care au venit să îl apere pe Liviu Dragnea la ÎCCJ, în octombrie 2017, Horia Constantinescu a declarat că este prieten cu doi dintre bărbații care l-au apărat pe fostul șef PSD și că aceștia au fost judecați incorect doar după aspectul fizic.

Nicolae Moga, senator PSD care a fost pentru scurtă vreme și ministru de interne, îi transmitea lui Constantinescu, în 2017, să iasă mai puțin în presă cu „nenorociri”, spunând că dacă se face mai mult PR decât treabă, acest lucru este în deserviciul turismului și l-a avertizat să nu fie un nou Cattani (n.r. comisarul Corrado Cattani din serialul TV "La Piovra/Caracatița", ucis în final) pentru că nu vrea să sfârșească la fel ca acesta.

[citeste si]

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți StiriDiaspora și pe Google News

WhatsApp
Top cele mai citite știri
Crossuri parteneri
Politică Vezi toate articolele
pixel