În anul 1997, Gherasim Rusu Togan (1938-2014), reputat folclorist și om de cultură, publica la editura Verva, cartea Viziuni Străvechi; ritualuri, credințe, obiceiuri românești, pe care ne-am propus să o răsfoim pentru românii noștri din diaspora și din țară. Autorul mărturisește în argument că multe dintre scrierile care se găsesc în carte au fost publicate mai întâi în revista Transilvania.

În capitolul intitulat „Vecinătatea: Spectacole – Întâlniri tradiționale”, autorul ne introduce în tainele unor obiceiuri.

Maialul

Este un spectacol festivo-ritualic specific zonei sud-transilvănene din împrejurimile Văii Hârtibaciului. Autorul susține că Maialul își găsește, prin diversitatea recuzitei sale, elemente comune cu Nedeele și că acest spectacol cuprinde un repertoriu amplu, nedirijat, arhicunoscut de către colectivitate, prin caracterul său repetabil de la o vară la alta, respectat în numele tradiției și al bunăcuviinței. Rusu Togan susține că Sfatul bătrânilor este respectat cu sfințenie de către tineri. „ Către ojină, feciorii se adună în centrul satului, unde discută probleme diverse, printre care: organizarea jocului, contractarea muzicanților, nominalizarea feciorilor participanți la întâlnirea soliilor satelor.” Apoi, între aceste îndatoriri „se pregătea ieșitul cu butoiul, cu mâncare și băutură, de către cârciumar, pregătirea primarului de feciori” care avea ca scop organizarea întâlnirii de cunoaștere a feciorilor din satele participante. Și alte activități: vânători care își aduceau trofeele, cizmarii, cojocarii, curelarii care veneau să-și scoată produsele la vânzare. Un aspect important este că primarul vine în comunitate, iar comunitatea îl ajută în rezolvarea problemelor cu care se confruntă.

Pentru că momente importante sunt nenumărate, o să ne oprim doar asupra câtorva. Iată, Purtata fetelor – „gătite ceremonios, cu năframă de păr, pălărie de paie care era împodobită cu flori, oglinjoare și panglici, cu ie de bumbac, cusută cu cheițe și cu șinoare, poale brodate cu colțișori, cătrință țesută în negru, papuci cu carâmbi înalți, fetele își fac apariția, grup după grup, într-o desfășurare de mare frumusețe. În legile tradiției fetele sunt purtătoarele ideii de frumos; dar, vai de cele ce ar putea să intre în gura lumii, prin afișarea unei stări sfidătoare, ieșită din obișnuitul comportamental.” Purtatul lor este însoțit și de un cântec:

„Zis-am, mândruț, după nume

Om ca badea nu-i în lume

Bun, frumos și-nalt

Om ca badea, bun la glume

Nu găsești în sat” etc

Autorul susține că după trecerea fetelor, primarii  de feciori sunt aceia care deschid jocul „Sârba Maialului” . Alte obiceiuri sunt ca bărbații să se adune în jurul butoiului cu vin, perechi, perechi, întreținându-se în discuții, despre recolte, creșterea vitelor etc.

„Tot acum se organizează diverse întreceri de călărie, de rezistență și țițeica, urcatul pe un stâlp cu cizmele în picioare, întreceri pentru care fiecare sat își are temerarii săi, de unde și faima de care se bucură.

Gherasim Rusu Togan notează că Maialul are o recuzită diferențiată de la un grup la altul, un rol important jucându-l și gradul afectiv al respectivelor comunități.

Lătureanul

Potrivit lucrării amintite mai sus, acest obicei are o legătură cu Maialul, fiind o prelungire a acestuia, dar este adresat acelor feciori care stabilesc o legătură sufletească cu fete din alte localități. „El se desfășoară în zilele de sărbătoare, când feciorul se duce în satul vecin, fiind în relație cu un prieten  la casa căruia este găzduit.” Prin intermediul acestuia ia legătura cu fata căreia îi trimite vorbă, se întreține cu ea, apoi merge la joc, unde prietenul îl introduce în horă. Fata se prinde cu el la joc, cu băiatul care a bătut drumul „în străini”, moment în care satul ia cunoștință de legătura dintre cei doi, aprobând-o sau respingând-o, mai ales rudele și părinții.

Ce este „Căutarea de loc”

„Devine forma superioară a legăturii dintre tinerii aflați în localități diferite.” Și aici procedural există diferențe de la un sat la altul, dar acest obicei nu trebuie confundat cu logodna, susține autorul. Aflăm că acest obicei este mai mult o tocmeală care arată intențiile serioase. Se întâmplă tot la zi de sărbătoare ca  părinții feciorului. Astfel, la casa fetei se organizează o petrecere de familie. Participă părinții fetei și a băiatului, rudele cele mai apropiate ale celor doi tineri și „feciorul fărtat” adică acela care a favorizat legătura celor doi. El va deveni stegar la nuntă.

„Conversația, pe marginea problemei în cauză, se încheagă pe ocolite, anticipată de discuții despre recolte, obiceiuri, cunoscuți și prieteni comuni , diverse întâmplări, după care, mai cu sfiiciune, mai cu îndrăzneală, unul dintre participanți vizează direct motivul pentru care s-a pregătit respectiva familie.”  Apar apoi discuțiile despre efectuarea stagiului militar, avere și alte aspecte.

Există și situații în care în care părinții fetei țin ca ea să rămână în curte, neavând și alți moștenitori. „Ei cer părinților feciorului să-și dea consimțământul pentru plecarea fiului.”  Etc

Furatul fetei

Este o formă de răpire simulată „ca părinții să scape de cheltuielile nunții, prin aducerea fetei în casa băiatului, părinții să fie forțați de a fi darnici cu zestrea. „Dar, nu rareori, practica furatului fetei era întâlnită când părinții unuia din parteneri se împotrivea, fără de motiv, mai ales când se punea cazul plecării fetei într-o altă localitate. Atunci se proceda la furatul fetei de acasă sau de pe câmp, de la muncă.”

Gherasim Rusu Togan scrie că „Înțeles cu fata, feciorul, însoțit de câțiva prieteni, venea călare sau cu căruța și o răpea pe fată, cu hainele de pe ea. ”  erau și situații mai complicate, în care familiile nu își vorbeau, dar atunci se foloseau persoane intermediare. Dacă părinții fetei furate nu cedau nici insistențelor intermediarilor, atunci nunta avea loc chiar și fără participarea lor. De regulă, colectivitatea ținea cu tinerii.

Cântec

„Satul tot îmi știe dorul,

Cum cunoaște holda norul,

Satul tot îmi vede jalea,

Cum soarele vede claca.

Eu cu satu-aș duce bine,

Dacă nu m-ar grăi nime,

de necaz, că-mi duc necazul,

de amar, că-mi beau amarul.

Dă-mi, crâșmare, litra-ntreagă,

să-mi sec inima de vlagă!

Dă-mi, crâșmare, vin cu oala,

Să-mi vindec cum oi știi boala!

Dacă tot nu-mi găsesc leacul,

ard din rădăcină satul

să mă știu scăpat de rele,

că-i vai de zilele mele!”

  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți StiriDiaspora și pe Google News