"Marcel Ciolacu a făcut o obsesie pentru USR. Preşedintele partidului care a guvernat cei mai mulţi ani România în ultimii 30 a spus din nou azi că 'USR e de vină'.
Pentru ei, tot ce înseamnă cinste şi competenţă este un blestem. Să nu iei şpagă, să îţi faci treaba cu demnitate, asta e inacceptabil în lumea lor.
Nu i-am lăsat să fure, nu am acceptat să întoarcem ochii la mizeriile clientelei lor şi am creat un plan de dezvoltare pentru România aşa cum nu am avut niciodată. 30 miliarde pentru autostrăzi, spitale, şcoli prin PNRR. Pentru ei, dezvoltarea României fără corupţie e un blestem. Pentru că ştiu că atunci vor dispărea.
Primarii noştri au arătat ce înseamnă administraţii moderne. Record de investiţii la Sectorul 2, unde e primar Radu Mihaiu. Record de investiţii la Timişoara, unde e primar Dominic Fritz. Record de investiţii la Câmpulung, unde e primar Elena Lasconi. Record de investiţii la Bacău, unde e primar Lucian Viziteu. Record de investiţii în majoritatea localităţilor conduse de primarii USR.
Asta înseamnă USR pentru România. Dezvoltare, proiecte, cinste şi profesionalism.
PSD înseamnă sărăcie şi corupţie. Asta ştiu toţi românii. Şi nu veţi putea schimba asta indiferent câţi bani băgaţi în propaganda mincinoasă plătită cu bani publici.
În 2024, plecaţi acasă", scrie, pe Facebook, Drulă.
"Modelul politic al USR a fost un blestem pentru România, iar asta s-a văzut anul trecut când au provocat o criză politică la guvernare, în plină pandemie. Azi, USR continuă să facă rău românilor atât prin haosul provocat de primarii lor incompetenţi, cât şi prin acţiunile lor externe iresponsabile care pun în pericol inclusiv aderarea ţării la spaţiul Schengen! Sunt ferm convins că în 2024 românii vor avea grijă să-i răsplătească aşa cum se cuvine”, a scris Marcel Ciolacu.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți StiriDiaspora și pe Google News