Poți descărca aplicația:
Get it on App Store Get it on Google Play
Dragnea, condamnat. Gabriela Firea anunță REVOLUȚIA în PSD: "Să nu ne SFÂȘIEM între noi"
WhatsApp
Gabriela Firea a transmis un mesaj la scurt timp după ce Liviu Dragnea a fost încarcerat la penitenciarul Rahova. 

Primarul Bucureștiului se teme că în interiorul partidului ar putea începe lupte care ar duce la sfâșierea membrilor importanți care sunt văzuți cu șanse pentru preluarea președinției partidului. 

"Ne aflăm într-un moment de răscruce și avem de luat, sub presiunea evenimentelor recente, decizii importante, hotărâtoare pentru evoluția noastră ca partid, dar și ca doctrină politică. Decizii care se vor răsfrânge și asupra țării, implicit.

Trebuie să înțelegem foarte clar că este nevoie nu doar de o schimbare de persoane, ci si a modului de a face politica.

Schimbare cerută nu numai de falimentul dovedit al felului în care a fost coordonat partidul în ultima perioadă, ci și de transformările majore care au avut loc în societate.

Oamenii au așteptări din ce în ce mai mari, îndreptățite, au la dispoziție instrumente prin care să comunice eficient.

Dacă noi vom continua să ne bazăm politica pe un grup restrâns de persoane și nu pe o largă consultare în partid și în societate, riscăm să pierdem mult mai mult.

Uman, regret situația grea prin care trece acum dl. Dragnea. Îmi pare rău și că această situație s-a răsfrânt în mod negativ asupra Partidului Social Democrat și a societății românești în general.

PSD a avut multi simpatizanți și votanți. PSD avut multi oameni politici responsabili care au dus Romania in UE si NATO. Cred ca trebuie sa ne întoarcem la oameni, tineri și seniori, să-i ascultăm mai mult. Și sigur se vor reîntoarce și ei la noi. Important este să nu ne sfâșiem între noi, pentru putere. Solidaritatea și învățarea lecției să ne fie cuvintele de ordine," este mesajul Gabrielei Firea.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți StiriDiaspora și pe Google News

WhatsApp
Top cele mai citite știri
Crossuri parteneri
Politică Vezi toate articolele
pixel