Poți descărca aplicația:
Get it on App Store Get it on Google Play
Dragnea, atac DUR: Iohannis e în stare de orice
WhatsApp
Liviu Dragnea a declarat că un nou refuz al șefului statului în cazul Olguței Vasilescu ar fi o "încălcare flagrantă" a Constituției.

Preşedintele PSD, Liviu Dragnea, a declarat miercuri, la finalul şedinţei Comitetului Executiv Naţional al partidului, că un refuz al şefului statului în ceea ce priveşte numirea Liei Olguţa Vasilescu pentru portofoliul Dezvoltării Regionale şi Administraţiei Publice ar fi o "încălcare flagrantă" a Constituţiei şi a deciziei CCR.

"Ne-am obişnuit cu domnul Iohannis să fie în stare să facă orice. Dincolo de Constituţie, dincolo de lege. Deci, orice e posibil. Dar ar fi o încălcare flagrantă a Constituţiei şi a deciziei Curţii Constituţionale. (...) În cazul în care refuză, o să acţionăm constituţional. Dar, dacă se va întâmpla asta, o să ne sfătuim", a spus el.

Întrebat dacă PSD are şi un plan B în cazul unui astfel de refuz, Dragnea a replicat că "în situaţia din România tot timpul avem cel puţin încă două planuri".

Prim-ministrul Viorica Dăncilă şi-a exprimat speranţa că preşedintele va semna decretele privind numirea Liei Olguţa Vasilescu pentru portofoliul Dezvoltării Regionale şi Administraţiei Publice şi a lui Mircea Drăghici pentru funcţia de ministru al Transporturilor.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți StiriDiaspora și pe Google News

WhatsApp
Top cele mai citite știri
Crossuri parteneri
Politică Vezi toate articolele
pixel