"Vă informăm că doi angajați ai Penitenciarelor București-Jilava și Craiova au fost confirmați pozitiv la testul efectuat pentru SARS-CoV-2. Aceștia au exercitat atribuții de serviciu în sectorul administrativ, respectiv operativ, cu purtarea echipamentului de protecție. Polițiștii de penitenciare nu au interacționat cu persoane private de libertate”, a anunțat Administrația Națională a Penitenciarelor, potrivit unui comunicat de presă remis MEDIAFAX.
Potrivit sursei citate, la Penitenciarul Craiova, nu au fost identificați contacți în rândul personalului, nefiind necesare măsuri suplimentare de intervenție, iar Penitenciarul București-Jilava, a fost demarat procesul de identificare a contacților, aceștia urmând a fi scoși din serviciu și înlocuiți cu personal de rezervă.
„Administrațiile locurilor de deținere au informat Direcțiile de Sănătate Publică competente și mențin conduita preventivă, prin dezinfectarea periodică a spațiilor, triajul epidemiologic al cadrelor și monitorizarea stării de sănătate a tuturor persoanelor custodiate. Până la acest moment, la nivel național, nu a fost identificată simptomatologie specifică COVID-19 în rândul persoanelor private de libertate”, se mai arată în comunicatul ANP.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți StiriDiaspora și pe Google News