Doctorița din Fetești atrage atenția că medicii nu au nicio apărare în fața pacienților violenți. Agresorul ei este liber. Se află sub control judiciar pentru o perioadă de 60 de zile.
La zece zile după incident, doctorița pneumolog Ioana Constandache și-a făcut curaj să vorbească despre clipele de teroare prin care a trecut la camera de gardă a Spitalului din Fetești. Își amintește că a încercat să liniștească grupul de cetățeni recalcitranți care însoțeau un pacient care se prezentase la spital cu o durere la un picior.
"Nu am avut nicio șansă. La un moment dat i-am rugat să părăsească incinta și să rămână în sala de așteptare doar pacientul. Nu au înțeles. Au continuat cu injurii la adresa noastră. Am văzut că nu am cu cine să discut, am abandonat discuția. Am intrat în sala în care noi ne facem fișele de consult și le-am întrebat pe doamnele asistente dacă au apăsat butonul de panică și dacă au chemat un echipaj de poliție", spune Ioana Constandache, doctor pneumolog, potrivit Euronews.
"Încercam să îi explic care sunt etapele și că trebuie să aștepte medicul care va trebui să-l consulte pe pacient. Pacientul, care a fost și agresorul, a intrat peste noi, a împins-o pe mama dânsului și s-a năpustit direct asupra mea. Din ce îmi aduc aminte, au fost în jur de trei încasați în nas, doi în gură. Am căzut pe jos sau am fost dărâmată, nu reușesc să îmi aduc aminte toate aspectele.”
Colegii au ridicat-o de pe jos și i-au acordat primul ajutor. Ea a fost internată la Constanța cu fractură de piramidă nazală.
După ce au fost reținuți pentru 24 de ore, agresorul și mama lui au fost eliberați. Acum doar bărbatul este cercetat sub control judiciar pentru o perioadă de 60 de zile.
"Este prima oară cându sunt agresată fizic cu spitalizare, dar au fost nenumărate situații limită. Era în stare de ebrietate, și el și grupul. A fost efectiv supărat că nu a fost consultat în trei secunde", mai spune doctorul pneumolog.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți StiriDiaspora și pe Google News