Poți descărca aplicația:
Get it on App Store Get it on Google Play
Discursul în care Manfred Weber îl critică pe Dragnea, CENZURAT de traducătorul în limba română
WhatsApp
Situație care nu este posibilă în cazul unei țări democratice.

Liderul PPE Manfred Weber a vorbit în Parlamentul Europen despre situația din România amintind și de liderul de partid ”deja condamnat”. Din traducerea în limba română a intervenției acestuia a lipsit însă referirea la liderul PSD, informează Adevărul.

Ședința a fost prilejuită de discutarea activării Articolului 7 din Tratatul UE în cazul Ungariei, context în care s-a făcut referire și la protestele din 10 august din România.

„Există şi un al doilea exemplu, pe care doresc să vi-l împărtăşesc. Am avut demonstraţii de masă în această vară nu în Budapesta, ci în Bucureşti, cu violenţe pe străzi. Preşedintele a trebuit să intervină la aceste demonstraţii şi a trebuit să ceară poliţiei să fie mai atentă. Acolo există un guvern care foloseşte în mod greşit majoritatea pentru a-l proteja pe liderul partidului socialist care este deja condamnat. Am fost de acord cu toţii, inclusiv socialiştii, să punem acest aspect pe agenda viitoarei sesiuni plenare, şi din nou îmi exprim speranţa că fiecare este gata să lupte împotriva corupţiei în toate privinţele şi nu numai în acest caz aflat, în acest moment în dezbatere”, a spus Manfred Weber în Parlamentul European.

Din discursul tradus lipsește exact partea care se referă la Liviu Dragnea.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți StiriDiaspora și pe Google News

WhatsApp
Top cele mai citite știri
Crossuri parteneri
Politică Vezi toate articolele
pixel