Poți descărca aplicația:
Get it on App Store Get it on Google Play
Diaspora a RĂBUFNIT în Parlamentul României. SCANDAL pe tema Congresului Diasporei: "Se organizează doar la alegeri"
WhatsApp
Parlamentul României a găzduit astăzi o dezbatere la care au participat atât parlamentari români cât și reprezentanți ai românilor din Diaspora. Reprezentanții românilor din străinătate au răbufnit și au spus că nu se poate ca partidele politice din România să arate interes față de Diaspora doar atunci când le convine, adică în an de alegeri. 

Cea care a adus această problemă în discuție a fost Nina Ghiță, reprezentanta românilor din Grecia:

"Însuși statul român nu respectă legislația pe care o are. Legea privind organizarea Congresului Românilor de Pretutindeni și a Consiliului Românilor de pretutindeni are doar două articole care nu sunt respectate. Noi ne împiedicăm la organizarea viitorului Congres care trebuie organizat în fiecare an. Prima oară s-a organizat în 2016. Din 2016 până astăzi, iar nu s-a organizat. Înțeleg că se face doar când convine anumitor oameni? În 2016 au fost alegeri și s-a făcut Congres, nu? Pentru unele dă bine să organizezi Congres de alegeri, pentru altele nu a dat chiar așa bine. Când avem alegeri în România? La anul? Sunt toate partidele prezente la această întâlnire de astăzi și nu ni s-a întâmplat la Congresul Românilor de Pretutindeni să avem reprezentanți de la toate partidele. Aș putea să jur că la anul se va organiza acest Congres pentru că sunt alegeri," a spus Nina Ghiță.

A urmat apoi un schimb de replici pe care îl redăm mai jos: 

Nina Ghiță: Sper să se ia în considerare textul legii. Aveți nevoie de consilieri din Diaspora. Puteți să citiți de față cu toată lumea articolul 8 din legea 299/2007? Vă rog frumos să-l spuneți.

Nicolae Daniel Popescu(USR): Dacă ați fost cu noi, eu v-am văzut o singură dată. Din acest punct de vedere, eu cred că aveți tot sprijinul pentru ca acest Congres al Diasporei să aibă loc.

Nina Ghiță: Eu nu am nevoie de sprijin. Eu am nevoie ca legea să fie respectată și aplicată. 

Radu Cornel Loghin(român din Belgia) Eu am urmărit acest proces din interior și pot să spun că este cea mai mare dezamăgire din viața mea de când am plecat din România. Este inacceptabil ca instituțiile României să nu respecte legea pe care au făcut-o și să primești răspuns de la un senator că o să vedem ce facem cu legea asta. 

Nina Ghiță: Diaspora are doar șase parlamentari. Chiar dacă vine toată Diaspora, toți cei cinci milioane la vot, noi tot șase parlamentari vom avea. Nu se va schimba nimic. Cinci milioane dacă vom veni, puteți să-mi spuneți că vom avea mai mult de șase deputați? Nu vom avea niciodată. Vă deranjează să aveți printre dumnevoastră consilieri din Diaspora cu care să găsiți soluții pentru problemele din fiecare zonă. Nu cred că v-ar deranja. Câteodata îmi este și jenă să ascult motivațiile pe care dumneavoastră le aduceți. Vin la întâlnirile cu Diaspora de peste zece ani. Sunt aceleași promisiuni dintotdeauna. 

(w670)

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți StiriDiaspora și pe Google News

WhatsApp
Top cele mai citite știri
Crossuri parteneri
Politică Vezi toate articolele
pixel