Poți descărca aplicația:
Get it on App Store Get it on Google Play
Mărturii din salonul unde a ajuns jandarmeriţa bătută la protest: „Era conştientă, cooperantă, vorbea la telefon“
WhatsApp
Noi detalii ies la iveală în cazul femeii-jandarm despre care purtătorul de cuvânt al Jandarmeriei spunea în noaptea protestelor că s-ar „lupta pentru viaţa ei” şi că ar risca să rămână paralizată.
Marian Fârdea, ofiţer de poliţie în rezervă, a fost şi el prezent în Piaţa Victoriei la protestul din 10 august și a ajuns la spital, după violențele jandarmilor în același salon cu tânăra care se afla într-o stare bună.
 
"Am fost dus de urgenţă la spitalul Floreasca. Acolo, la triaj, văzând cu ce diagnostic am venit şi considerând că este risc vital de deces, am intrat pe linia de urgenţe majore la resuscitare. Acolo în camera de resuscitare erau trei jandarmi, printre care şi jandarmeriţa Ştefania care a devenit celebră cu această înscenare şi diversiune, în stânga mea era un jandarm, în dreapta mea pe pat era acel protestatar cu care am venit, şi în dreapta un alt protestatar şi al treilea pat era jandarmeriţa respectivă care era acoperită de un cearşaf.
 
La capul ei stătea un jandarm care era doar cu pantalonii militari, dar cu un tricou civil, care o asista, iar acea jandarmeriţă era bine mersi", a declarat Marian Fârdea pentru Epoch Times
 
"Noi, ca ofiţeri de poliţie, am făcut medicină legală. Am participat la fel de fel de evenimente foarte grave. Acea jandarmeriţă era conştientă, cooperantă, vorbea, vorbea la telefon. Eu când am încercat să scot telefonul mi s-a atras atenţia că în cameră la resuscitare nu am voie să folosesc telefonul mobil. Ea vorbea la telefon. Probabil îşi anunţase familia să stea liniştită că nu e nimic grav cu ea. A avut nişte leziuni, ca dovadă că peste trei zile a ieşit sprintenă din spital, a avut într-adevăr nişte lovituri, dar nicidecum nu era în comă, cu fractură cervicală."

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți StiriDiaspora și pe Google News

WhatsApp
Top cele mai citite știri
Crossuri parteneri
Politică Vezi toate articolele
pixel