Poți descărca aplicația:
Get it on App Store Get it on Google Play
Florin Roman(PNL): Cei care ucid polițiști în misiune să știe că vor primi drept pedeapsă detenția pe viață
WhatsApp
Deputatul PNL Florin Roman  a depus la Parlament, în procedură de urgență, o inițiativă legislativă care prevede închisoare pe viață pentru ucigașii de polițiști.

 ”Cei care ucid polițiști în misiune să știe că vor primi drept pedeapsă detenția pe viață. Societatea românească asistă, din ce în ce mai des și fără a putea reacționa, la exacerbarea fenomenului infracțional reprezentat atât de incidente de mai mică amploare, cât mai ales de recrudescența violențelor greu de imaginat și mai grav urmate de final tragic. Ce este și mai grav este faptul că reprezentanți ai forțelor statului chemați să păstreze ordinea și siguranța cetățenilor nu numai că sunt tratați cu o lipsă de respect și fără nicio teamă de rigorile legii, ci devin victime ale infractorilor, uneori chiar plătind cu viața atunci când acționează tocmai pentru apărarea valorilor umane și morale. Societatea românească nu aprobă astfel de comportamente infracționale și se manifestă în sensul în care oamenii legii, polițiștii sau jandarmii, să poată să-și exercite meseria în mod corespunzător. Trebuie stopată această stare de fapt negativă. Infractorii deosebit de periculoși, care ar intenționa să ucidă un polițist sau un jandarm aflat în „exercitarea atribuțiilor de serviciu sau în legătură cu exercitarea acestor atribuții” trebuie să fie conștienți că o astfel de faptă reprobabilă va fi pedepsită cu detențiune pe viață”, a transmis deputatul PNL Florin Roman într-un comunicat de presă.

[citeste si]

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți StiriDiaspora și pe Google News

WhatsApp
Top cele mai citite știri
Crossuri parteneri
Politică Vezi toate articolele
pixel