Poți descărca aplicația:
Get it on App Store Get it on Google Play
Demisie în PSD Arad după alegerea lui Mihai Fifor la şefia organizației
WhatsApp
Deputatul Adrian Todor a demisionat, astăzi, din funcția de președinte al organizației municipale PSD Arad, în urma alegerilor din organizație. Președinte al PSD Arad a fost ales Mihai Fifor.

„În urma alegerilor interne din data de 22 februarie, am decis să-mi depun demisia din funcția de președinte al organizației municipale PSD Arad. În primul rând, fac parte din echipa deputatului Dorel Căprar, iar principiile care m-au călăuzit în toți acești ani în care am activat în cadrul PSD Arad mă obligă să fiu alături de această echipă, atât la bine, cât și la rău. Am câștigat împreună atâtea bătălii, avem obligația de a fi împreună și acum, la greu", declară deputatul PSD Arad Adrian Todor, într-un comunicat.

De asemenea, având în vedere candidatura senatorului Mihai Fifor la funcția de primar al Aradului, Adrian Todor consideră că „e firesc ca în fruntea organizației municipale să fie instalată o persoană care să facă parte din nou a echipă".

„Eu, personal, nu mă regăsesc în echipa care a câștigat alegerile la nivel de filială și nu doresc să fiu o piedică în realizarea obiectivului noii conduceri județene, de a câștiga Primăria Aradului și Consiliul Județean Arad. Nu în ultimul rând, vreau să-i asigur pe cetățenii Aradului, atât pe cei care mi-au acordat votul la alegerile parlamentare din 2016, cât și pe cei care nu m-au votat, că-mi voi face în continuare datoria în Parlamentul României, unde voi activa, ca și până acum, în grupul PSD din Camera Deputaților", adaugă deputatul PSD Arad Adrian Todor.

Mihai Fifor a fost ales, sâmbătă, la șefia PSD Arad, la conferința județean de alegeri care a durat șase ore. Deputatul Adrian Todor a anunțat de atunci că va demisiona din funcția de președinte interimar al filialei Arad, pentru că nu se regăsește în echipă, scrie Mediafax.

 

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți StiriDiaspora și pe Google News

WhatsApp
DC Media Group Audience
Top cele mai citite știri
Politică Vezi toate articolele
Iti place noua modalitate de votare pe stiridiaspora.ro?
pixel