Poți descărca aplicația:
Get it on App Store Get it on Google Play
De ce nu ne vrea Austria în spațiul Schengen. Eugen Tomac: „Cancelarul Nehammer vrea doar să umilească România”
WhatsApp
Cancelarul austriac, Karl Nehammer, „a respins orice argument raţional” în ceea ce priveşte aderarea României la spaţiul Schengen, este concluzia transmisă de europarlamentarul Eugen Tomac după reuniunea Partidului Popular European (PPE) desfăşurată miercuri la Viena.

„A fost una dintre cele mai tensionate întâlniri politice la care am participat. Din păcate, acest om a respins orice argument raţional. A anulat orice a propus Comisia Europeană, a negat orice raport sau statistică. Pur şi simplu, a luat o decizie absurdă. Vrea doar să umilească România în mod inacceptabil”, a scris eurodeputatul PPE miercuri seara pe Facebook.

Potrivit acestuia, liderul austriac „insistă cu încăpăţânare asupra unor argumente ridicole”. „I-am spus direct, astăzi, că este foarte aproape de a fi cel ce va anula toată simpatia pe care românii au cultivat-o de-a lungul timpului în relaţia cu Austria, ţară pe care noi am privit-o cu multă încredere. Mai devreme sau mai târziu, România va intra în spaţiul Schengen, dar această palmă nemeritată nu va fi uitată uşor de cei peste 20 de milioane de cetăţeni români”, a mai scris Tomac.

 

Nehammer: Austria a trebuit să facă faţă la peste o sută de mii de migranţi



Mai mulţi eurodeputaţi români au participat miercuri la reuniunea PPE pe tema migraţiei de la Viena alături de liderul grupului PPE în Parlamentul European, Manfred Weber, şi la care a participat şi cancelarul austriac Karl Nehammer. La reuniune s-a discutat şi chestiunea aderării la Schengen a României.

Discuţia despre aderarea României şi Bulgariei la spaţiul Schengen nu este una politică, ci o chestiune de securitate, a declarat cancelarul austriac într-o conferinţă de presă comună cu preşedintele PPE, Manfred Weber, după reuniune.

„Nu cred că am fost auziţi corespunzător la Bruxelles, dar Austria a trebuit să facă faţă la peste o sută de mii de migranţi, dintre care 75.000 nu au fost înregistraţi niciodată. Prin urmare, avem oameni care trec graniţele cu miile. Nimeni nu ştie de unde vin, dacă sunt înarmaţi sau nu, dacă sunt traficanţi de droguri sau de fiinţe umane. Aşadar, este o problemă reală de securitate. Este exact motivul pentru care Austria are această viziune asupra Spaţiului Schengen”, a spus Nehammer, conform înregistrării conferinţei de pe canalul de YouTube al PPE, declaraţiile fiind traduse în engleză.

„România şi Bulgaria nu sunt parte din Schengen, dar asta nu este atât o discuţie politică, cât o chestiune de securitate. Miza este securitatea cetăţenilor noştri. Avem peste 75.000 de oameni care trec graniţele Uniunii Europene fără a fi înregistraţi. Aceasta este o problemă de securitate. Nu putem să o ascundem sub covor, trebuie să vorbim despre asta”, a adăugat el.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți StiriDiaspora și pe Google News

WhatsApp

TOP CELE MAI CITITE STIRI

Politică Vezi toate articolele
Iti place noua modalitate de votare pe stiridiaspora.ro?
Crossuri parteneri
RadioDCNews.ro
26 ian 2023, 12:11
DCMedical.ro
28 ian 2023, 14:43
Astrosens.ro
23 ian 2023, 15:55
Spectacola.ro
28 ian 2023, 15:05
DCNews.ro
28 ian 2023, 18:23
DCBusiness.ro
28 ian 2023, 13:32
Astrosens.ro
23 ian 2023, 15:55
DCMedical.ro
28 ian 2023, 14:43
Spectacola.ro
28 ian 2023, 15:05
DCBusiness.ro
28 ian 2023, 13:32
DCNews.ro
28 ian 2023, 18:23
DefenseRomania.ro
21 ian 2023, 21:04
DefenseRomania.ro
21 ian 2023, 21:04
RadioDCNews.ro
26 ian 2023, 12:11