Decizia a fost luată cu de voturi 253”pentru”, două voturi ”împotrivă” și 36 abțineri.
Senatul a aprobat acest proiect legislativ marți, cu mai multe amendamente, printre care cel care permite partidelor politice fără grupuri parlamentare în ambele Camere, precum PMP sau Pro România, să aibă reprezentanți în secțiile de votare. De asemenea, senatorii au admis un amendament depus de social-democrații Șerban Nicolae și Radu Preda, potrivit căruia partidele vor putea folosi banii din subvenția de la stat pentru cheltuieli de campanie, lucru interzis în prezent de lege.
De asemenea, parlamentarii au respins proiectul de lege care conținea prevederi similare, propus de Executiv.
Camera Deputaților a fost for decizional, legea urmând să ajungă la președintele Klaus Iohannis pentru promulgare, potrivit Mediafax.
Prim-ministrul Ludovic Orban îşi exprima convingerea că până pe 27 septembrie răspândirea noului coronavirus se va diminua şi vor putea fi organizate alegeri locale.
"Obiectivul nostru este să reducem nivelul de răspândire. (...) La nivelul actual de răspândire, cu siguranţă da (se vor organiza alegeri la data stabilită - n.r.). Dar am convingerea că până pe 27 septembrie lucrurile se vor îmbunătăţi semnificativ", arăta el.
Autoritatea Electorală Permanentă a elaborat proiectul de lege privind stabilirea datei alegerilor pentru autorităţile administraţiei publice locale din anul 2020, precum şi a unor măsuri pentru buna organizare şi desfăşurare a acestora, care prevede că alegerile locale se vor desfăşura pe 27 septembrie.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți StiriDiaspora și pe Google News